fbpx

Scrie un comentariu

expo turda

Galeria de Artă, situată în centrul municipiului Turda, a fost neîncăpătoare joi, 16 mai 2019, cu ocazia vernisajului expoziţiei „Compoziţii” şi a seratei muzicale „Şcoala Artelor Turdene” eveniment aflat la cea de-a V-a ediţie.

 

Instituţia organizatoare, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, a fost reprezentată prin secţiile externe de arte vizuale de la Turda şi Câmpia Turzii, coordonate de d-na Felicia Răcean, iar expoziţia cuprinde  lucrările a 47 de cursanţi şi absolvenţi ai secţiilor respective.

„E foarte interesant, azi se întâlnesc mai multe generaţii pe simeze în acest spaţiu. A parcurge un drum, a începe de la punctul A şi a ajunge să străbaţi toate literele alfabetului înseamnă a avea răbdarea de a-ţi pune la încercare puterea de a te construi pe tine însuţi din punct de vedere artistic. Ştiu ce înseamnă să îndrumi spiritul elevului şi cred că ceea ce a făcut d-na Felicia Răcean se vede  cu ochiul liber. Eu aştept să vină cât de mulţi elevi, atât la Şcoala de Arte, cât şi la cercul „Artis”, pe care-l conduc – şi de-ar fi să fac o urare aceasta ar fi: să veniţi la Turda şi cu alte ocazii pentru că spaţiul acesta expoziţional e generos şi vă aşteptăm cu drag”, a spus în cuvântul său, la vernisaj, d-na Cristina Oprea, referent al Casei de cultură a municipiului.

„Deşi ne aflăm la a V-a ediţie a „Şcolii Artelor Turdene” este pentru prima oară când expun împreună absolvenţi şi cursanţi. Sunt 47 de expozanţi care şi-au adus în faţa dumneavoastră sufletul lor. Las la latitudinea dumneavoastră să vedeţi lucrările şi la unele dintre ele vă sugerez să aveţi indulgenţă, deoarece sunt creaţia unor elevi cu vârste cuprinse între unsprezece şi şaisprezece ani. După ce ne întoarcem din tabăra de creaţie „Piatră á la Cluj”, în iulie, sperăm să organizăm o expoziţie cu lucrările cursanţilor Şcolii de Arte Cluj, secţiile Turda şi Câmpia Turzii, aşa cum s-a întâmplat şi în acest an”, a declarat şi d-na Felicia Răcean.

Vernisajul a continuat cu serata muzicală, constând dintr-un bogat program de muzică clasică susţinut de experţi şi cursanţi ai Şcolii de Arte Cluj. Iar momentele prezentate au fost susţinute de următorii cursanţi: Andrei Bangău – clasa Silvia Codrescu -   cu „Psalm” de Carmen Petra Basacopol, Georgiana Marian (clasa canto clasic Silvia Codrescu) „Convien Partir” – G.Donizetti, „Fiica Regimentului”, „Domnie Deus” (Vivaldi, Gloria), Luisa Maino (Silvia Codrescu) -  „Posa la mano sul mio core” (S.C.Marchesi – La Folletta), Carmen Petroff, pian (clasa Olga Bordas) – „Fur Elise” (Beethoven).

Evenimentul s-a încheiat cu un duet instrumental, de excepţie, al coordonatoarelor claselor de vioară şi pian ale Şcolii de Arte Cluj, Diana Creţu (vioară) şi Olga Bordas (pian) care au interpretat magistral trei piese celebre: una din repertoriul formaţiei suedeze „Secret Garden”, un „Csardas” de Monti şi „Hora Staccato” de Grigoraş Dinicu.

La finalul manifestării, dl. Vasile Corpodean managerul Şcolii de Arte Cluj şi dl. Marius Moldovan, directorul adjunct au înmânat diplome de absolvire cursanţilor secţiilor externe Turda şi Câmpia Turzii, prezenţi la vernisaj. „Mă bucur că am revenit la Turda, mă bucur că am venit aici cu colegii de la Cluj-Napoca şi consider că suntem nişte vase comunicante, deoarece Şcoala de Arte Cluj nu se adresează numai municipiului Cluj-Napoca, ci întregului judeţ, iar evenimentele cuprinse în „Artele Turdelor”  reprezintă o tradiţie, pe care sperăm să o continuăm în cadrul acestui proiect. Îmi face o deosebită onoare să acordăm aceste diplome de absolvire unor cursanţi merituoşi ai noştri, despre care am auzit că unii dintre ei au devenit deja studenţi ai Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca”, a mărturisit, la rândul său, dl. Vasile Corpodean.

Practic, un nou eveniment cultural al Şcolii de Arte Cluj-Napoca  care confirmă capacitatea creatoare a cursanţilor instituţiei clujene de cultură şi educaţie, precum şi a calităţii dascălilor săi! 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator