Scrie un comentariu

mugurii tarinei

Ansamblul folcloric ”Mugurii Țarinei”, de la Casa de Cultură Turda, condus de instructorul coregraf Vasile Baciu, s-a întorz azi din Polonia, acolo unde a participat la două festivaluri internaționale de folclor, cel mai important fiind Festivalul Internațional de Folclor ”Folk Harbor” din Gorzow.

 

Participarea ansamblului din Turda s-a datorat invitației adresate de Federația Internațională de Joc Popular din Polonia, cheltuielile deplasării fiind suportate de la bugetul local al Municipiului Turda, în cadrul programului Casei de Cultură Turda (4.000 de lei).

Deși au fost cei mai tineri din competiție, tinerii dansatori turdeni au avut o evoluție care a atras atenția, reușind să se întoarcă acasă cu 3 diplome și 2 trofee.

”Am fost cei mai mici dansatori dintre toate grupurile participante și am reușit să luăm 3 diplome și 2 cupe. Mulțumesc copiilor, părinților, pentru sprijinul pe care mi l-au dat. Îi mulțumesc domnului primar și tuturor celor care au contribuit la acest turneu”, ne-a declarat instructorul Vasile Baciu.

Pe lângă aprecierile de care s-au bucurat tinerii dansatori, turdenii s-au întors acasă și cu un premiu pentru ”cel mai bun solist instrumentist”, câștigat de Ferenț David (vioară).

Vizionați, mai jos, un videoreportaj realizat la sosirea tinerilor dansatori, la Turda:

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator