fbpx

Scrie un comentariu

Aleşii locali vor analiza în cadrul şedinţei de consiliu de astăzi un proiect de hotârâre prin care localitatea noastră poate adera la Asociaţia Naţională a Staţiunilor din România. Cotizaţia anuală care trebuie achitată pentru această aderare se ridică la suma de 3.000 lei.

 

Asociaţia Naţională a Staţiunilor Turistice din România s-a constituit în anul 2002, avand sediul la Herculane, scopul asociaţiei fiind ocrotirea şi promovarea turismului românesc. Printre obiectivele generale ale asociaţiei se numără: elaborarea şi transmiterea, celor cu drept de iniţiativă legislativă, a unor proiecte de acte normative şi a unor proiecte de modificare şi completare a legislaţiei existente în domeniul turismului; preluarea imobilelor şi a terenurilor din domeniul public sau de stat, aflate în administrarea unor societăţi comerciale sau a altor organisme care nu reprezintă Statul Român; obţinerea statutului de staţiune turistică şi după caz statutul de staţiune balneo-climaterică pentru membrii asociaţiei; stabilirea de parteneriate cu staţiuni de acelaşi profil din alte ţări etc.

 

Radu Crişan, administratorul public al Primăriei Turda spune în raportul de specialitate că datorită înfiinţării Consiliului Consultativ al Turismului prin Ordinul nr.475/22.05.2009, Asociaţia Naţională a Staţiunilor Turistice din România a devenit membru al acestui organism. "Ţinând cont de faptul că Ministerul Turismului acordă parteneriatului cu structurile asociative o importanţă deosebită în luarea deciziilor, dobândirea calităţii  de membru în ANSTR a muncipiului Turda nu poate fi decât benefică", a spus Radu Crişan.

 

Schimbul de experienţă cu alte unităţi administrativ-teritoriale de acelaşi profil, posibilitatea ca propunerile legislative venite de la nivel local să prindă contur în cadrul instituţiilor competente sunt doar câteva dintre beneficiile acestei aderări.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator