fbpx

Scrie un comentariu

Sărbătorile de iarnă le-au adus o mică bucurie dascălilor de la Turda care au primit din partea municipalităţii tichete cadou. Măcar aşa să mai uite de necazurile de peste an şi de disponibilizările care-i aşteaptă în 2010...

 

 

Liderul sindicatului „Spiru Haret”, Ioan Marcu, a declarat că au fost acordate trei bonuri valorice în valoare de 150 lei. „Este vorba despre toţi salariaţii din învăţământ, de la femeia de serviciu, până la director. Efortul financiar a venit şi din partea sindicatului, pentru cei aproape 2.000 de membrii, pentru că am acordat şi noi câte ceva....în limita posibilităţilor”, precizează Marcu.

 

În comuna Mihai Viteazu s-a stat şi mai bine pentru că acolo Primăria a dat tichete valorice de 400 lei/persoană! Aceeaşi sursă a mai precizat că există comune arondate Turzii, care au pus la loc de cinste dascălii şi au onorat tichetele cadou, pentru toate „evenimentele” stabilite anterior, adică începerea anului şcolar, Ziua Educaţiei, sărbători de Paşti şi Crăciun, 1 Martie.

 

La Câmpia Turzii, municipalitatea a acordat 5 tichete cadou, în valoare de câte 50 de lei, după ce iniţial s-au propus 3 tichete cadou.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator