fbpx

Untitled design High Quality 15

Untitled design High Quality 15

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

COVID 1

Astăzi, 26 aprilie 2021, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Județului Cluj a aprobat Hotărârea numărul 88 din 26 aprilie 2021 prin care restricțiile de mobilitate după ora 20:00 se aplică doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

 Astfel, în zilele de weekend se interzice circulația persoanelor înafara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții: 

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi; 

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

De asemenea, în zilele de week-end se instituie obligația ca operatorii economici să aibă activitate doar în intervalul orar 05:00 – 18:00. 

Prin excepție, în intervalul orar 18:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

„Este un pas înainte înspre normalitate, după aproape o lună de restricții în timpul săptămânii. Fac apel la toți cetățenii orașului nostru să respecte prevederile instituite mai sus, să continue să poarte mască de protecție, să păstreze distanța recomandată unii față de ceilalți și să se dezinfecteze cât mai des pe mâini.

Vaccinarea, testarea și respectarea măsurilor de siguranță epidemiologică sunt factori care contribuie la scăderea ratei de incidență. Am convingerea că, odată cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, până de Paști se vor ridica toate restricțiile suplimentare, la Câmpia Turzii”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

 

Direcția Relații cu Comunitatea

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate