fbpx

Untitled design High Quality 15

Untitled design High Quality 15

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

vaccinare CT 1

Vă reamintim că persoanele imobilizate sau nedeplasabile din municipiul Câmpia Turzii pot să fie înscrise pentru vaccinare, în baza deciziei personale, în cadrul Etapei a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului. Vaccinarea se realizează la domiciliu, prin intermediul echipei mobile.

Informaţii şi înscriere la nr. de telefon: 0264 366396, 0743 036709 de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-13:00.

Conform instrucțiunii 52/2021 a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, directiile de asistență socială întocmesc listele cu persoanele de la domiciliu aflate în această situație și care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Totodată, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor colabora activ cu structurile de asistență socială.

Listele întocmite vor fi transmise cu celeritate nucleului de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în vederea demarării procesului de vaccinare.

Direcția Relații cu Comunitatea

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate