m install
petlinii
nello construct

Măsuri suplimentare de reziliență comunitară și diminuarea impactului de risc, la Câmpia Turzii

floris

Administrația publică locală a Municipiului Câmpia Turzii adoptă o atitudine proactivă în prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astăzi, din dispoziția primarului, Dorin Nicolae LOJIGAN, Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a adopta o hotărâre cu impact major în creșterea rezilienței comunitare și diminuarea impactului de risc, împotriva COVID-19.

Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local pentru Situații de Urgență nr. 2/2021, începând cu data de 29.03.2021, cât timp incidența cumulată a cazurilor COVID-19 va depăși pragul de 3/1000 de locuitori (scenariul roșu) în piața săptămânală a municipiului, organizată în ziua de miercuri, vor avea acces doar persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul social în județul Cluj, cu condiția ca localitățile de proveniență a acestora să nu se afle în scenariul roșu.

Începând cu aceeași dată, activitatea de comerț cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei efectuat prin standuri, chioșcuri (COD CAEN: 4782), precum și activitatea de comerț cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe a altor produse (COD CAEN: 4789) va putea fi efectuată doar de către persoane fizice sau juridice care au domiciliul sau sediul social în localități aparținând județului Cluj, altele decât municipiul Câmpia Turzii, în care rata de incidență cumulată a cazurilor COVID-19 nu depășește pragul de 3/1000 de locuitori (scenariul roșu), conform hotărârilor și comunicărilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Aceste prevederi se aplică strict persoanelor fizice și juridice care nu au domiciliul sau sediul social în Municipiul Câmpia Turzii.

Serviciul Administrația Piețelor, alături de Poliția Locală și Poliția Municipiului Câmpia Turzii au misiunea de a verifica respectarea prevederilor HCLSU 2/2021.

Direcția Relații cu Comunitatea

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: