marian morar
m install
nello construct

S-a semnat contractul de asociere dintre Primăria Turda și Consiliul Județean pentru realizarea proiectului telegondolei în zona Turzii (Video)

zamblau eugen

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul Companiei de Apă Arieș (CAA), s-a semnat contractul de asociere dintre Primăria Turda și Consiliul Județean Cluj, cu privire la transportul urban și periurban pe cablu.

La eveniment au fost prezenți: Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj), Cristian Matei (primarul Municipiului Turda), Codruța Bungărdean (șef serviciu finanțări externe din Primăria Turda) și Radu Petruț (Resort Planning).

Noua rețea ce va fi construită în zona noastră va lega trei obiective turistice extrem de importante (Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor). Conform proiectului, rețeaua va avea cinci tronsoane:

  • PARK AND RIDE – SALINA TURDA (4,47 km); cu stație intermediară lângă râul Arieș;
  • SALINA TURDA – AQUAPARK (3,89 km); cu stație intermediară la Pacul Zoologic;
  • SALINA TURDA – CASTRUL ROMAN (2,25 km);
  • CASTRUL ROMAN – CHEILE TURENILOR (2,25 km);
  • CASTRUL ROMAN – CHEILE TURZII (5,83 km)

„Această zonă devine foarte atractivă și foarte interesantă și devine al doilea pol de dezvoltare al județului Cluj și, dacă se poate, ne dorim să facem din Cluj cel mai puternic județ. Ambițiile sunt mari, dar eu zic că sunt realizabile. Trenul metropolitan, metroul din Cluj, precum și acest transport pe cablu de la Turda reprezintă o depoluare, poate până la 100%, în ceea ce privește transportul în județul Cluj. Este un lucru foarte important, foarte ambițios, sunt sume mari și trebuie să ne luptăm să ducem proiectele la bun sfârșit.” a declarat Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei.

„Azi sunt aici din cel puțin patru motive. Primul e acela de a-mi exprima încă o dată susținerea și colaborarea totală pe care CJ Cluj o are cu primăria Turda și primarul Cristian Matei. Al doilea motiv este semnarea acestui protocol de colaborare pe care CJ Cluj îl face cu Primăria Turda. Acest proiect va implica și alte localități, pe lângă Turda; vom implica în etapa a doua, Petrești, Săndulești și Tureni. Vreau să vă informez că am finalizat procedura și licitația pentru viitorul operator care va gestiona deșeurile în zona dvs în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. De asemenea, vrem să realizăm o legătură între Comunitatea Urbană Arieș și Zona Metropolitană Cluj. Ne dorim să reușim conexiunea între cei doi poli importanți ai județului, Zona Metropolitană Cluj și Comunitatea Urbană Arieș.” a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

„Noi avem prezentată ideea de proiect și colaborarea cu CJ Cluj și suntem în discuții asupra modului în care putem să obținem finanțare europeană, pentru acest tip de investiție. O prioritate pentru perioada viitoare de programare la fondurile europene este finanțarea investițiilor care sunt menite să scadă emisiile de dioxid de carbon. Preconizăm ca principală sursă fondurile europene nerambursabile.” a declarat Codruța Bungărdean, șeful serviciului de Finanțări Externe și Relații Internaționale din Primăria Turda.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2