fbpx

 
 
Scrie un comentariu

500 de lei pentru acești români. Când și cum se dau banii de la stat 1

Consilierii locali din Câmpia Turzii vor aproba cuantumul sumei care va fi acordată cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie în acest an.

Propunerea din partea administrației locale este de 600 de lei pentru fiecare cuplu care îndeplinește criteriile.

”Vor beneficia de prevederile prezentei hotărâri cuplurile care s-au căsătorit în anul 1970, domiciliază în prezent pe raza Municipiului Câmpia Turzii, au împlinit efectiv 50 de ani de căsătorie în anul 2020, cel puțin unul dintre soți este în viață în momentul premierii și au depus la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul instituției, în copie xerox actele doveditoare (certificat de căsătorie și acte de identitate), până cel târziu la data de 31.12.2020.”, se precizează în proiectul de hotărâre promovat de primarul Dorin Lojigan.

Banii vor fi asigurați de la bugetul local, iar premierea cuplurilor ar urma să aibă loc în cursul lunii decembrie.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate