fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

124243340 3777097035643092 5964398702606182381 o

Administrația locală din Turda a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare și pe strada Șesului din cartierul Băi, una dintre cele 20 de străzi modernizate pe fonduri europene.

”Au fost finalizate lucrările de modernizare și pe strada Șesului. Este o diferență uriașă între cum a arătat această stradă înainte și cum arată acum. 

Vă reamintim că modernizarea străzii a fost realizată cu fonduri europene, finanțarea pentru modernizarea celor 20 de străzi din Cartierul Băi fiind obținută în baza statutului de stațiune balneoclimatică.”, a transmis primarul Cristian Matei.

Lucrările în cartierul Băi au debutat în luna iulie 2019, după ce s-au respectat toate etapele birocratice, care au ținut de semnarea contractului de finanțare și apoi de emiterea autorizațiilor prevăzute de lege.

În acest proiect au fost incluse 20 de străzi: Cireșului, Aleea Alexandru Borza, Aleea Băilor, Aleea Durgăului, Aleea Mureș, Aleea Olt, Alunișului, Barbu Lăutaru, Caisului, Câmpului, Castanilor, Frăgăriște, George Enescu, Gheorghe Dima, Mărului, Nucului, Piersicului, Prunului,  Șesului, Vișinului). Lucrările sunt efectuate de către compania VIAROM. 

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate