fbpx

 
 
Scrie un comentariu

covid targ

Întrunit astăzi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii a adoptat o hotărâre care include unele restricții privind funcționalitatea Târgului Săptămânal din municipiu.

Astfel, în conformitate cu HCLSU din 26.10.2020, începând din data de 28.10.2020 și până când rata de incidență cumulată a cazurilor de Covid-19 se va menține peste 3 la mia de locuitori, vor avea acces pentru comercializarea de produse agroalimentare doar comercianții din localitățile Câmpia Turzii, Viișoara, Luna și Călărași, cu condiția ca cele 3 comune să nu se afle în scenariul roșu.

Totodată, pentru comercializarea de produse textile și agroindustriale, vor avea acces doar persoanele fizice sau juridice cu sediul social sau domiciliul în localități din județul CLUJ, altele decât Municipiul Câmpia Turzii, unde rata de incidență a cazurilor Covid-19 cumulate este sub 3 la mia de locuitori.

Aceste decizii vor rămâne în vigoare atât timp cât la Câmpia Turzii, rata de incidență a cazurilor cumulate de Covid-19 se află peste limita de 3 la mia de locuitori.

De asemenea, având în vedere comentariile din presă și de pe rețelele de socializare, facem precizarea că Târgul de Vechituri este organizat ÎN FIECARE VINERI tocmai pentru a degreva și a decongestiona târgul săptămânal de miercuri.

Târgul de Vechituri își va continua funcționalitatea în fiecare zi de vineri, până în momentul în care autoritățile naționale, județene și locale vor dispune altfel.

Direcția Relații cu Comunitatea

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate