fbpx

 
 
1 Comentariu

120700456 3523417514413894 1534860209310672001 o

O mizerie de nedescris! Asta au descoperit lucrătorii care au mers să salubrizeze zona Parcului Teilor. De la PET-uri și ambalaje, care au fost adunate și aruncate la coșul de gunoi, și până la ”tradiționalul” covor din coji de semințe, toate exemplifică comportamentul iresponsabil și distructiv al unor locuitori ai orașului.

Dincolo de sălbăticia cu care se complac unii, care fac mizerie prin parc, există și nepăsarea oamenilor care nu sesizează astfel de fapte, atunci când le constată, complăcându-se într-o ”liniștitoare” complicitate.

”Parcul Teilor a fost salubrizat. 🚯 Rugăm toți cetățenii Turzii să respecte eforturile administrației locale și să păstreze curățenia. 

“Covoare” de coji de semințe, PET-uri și ambalaje au fost adunate și aruncate la coșul de gunoi, acolo unde ar fi fost normal să fie de la bun început. 

👎 Ne luptăm zilnic cu mizeria și nepăsarea unor cetățeni care nu au respect nici pentru semenii lor, nici pentru eforturile depuse de autoritățile locale de-a menține orașul curat. 

Acest tip de comportament distructiv nu ne face cinste. Trebuie să ne civilizăm și să respectăm orașul și locuitorii acestui oraș. 

Toată lumea vrea modernizare, atunci haideți să contribuim la această modernizare începând cu principiile de bază. 👉🚮”, au transmis oficialii Primăriei.

Ce-i de făcut?! Cum se poate rezolva această problemă care continuă să ne afecteze mediul înconjurător și ambientul localității?! Sunt întrebări la care trebuie să caute răspunsuri atât autoritățile publice, cât și cetățenii urbei.

În mai 2020, TurdaNews a lansat un sondaj de opinie online, în care am solicitat părerea cititorilor privind interzicerea consumului de seminte in spații publice. O majoritate covârșitoare de peste 90% au răspuns afirmativ la această întrebare.

Vezi:

SONDAJ: Vrei sau nu vrei INTERZICEREA consumului de semințe în spațiile publice din Turda?

Cu toate acestea, până în acest moment, cei îndreptățiți să aplice o măsură de acest gen nu au făcut nimic. Amenzi se mai dau, din când în când, însă de regulă nu se plătesc. În plus, oamenii reproșează polițiștilor locali că au o activitate de ”bibelouri”, neimplicându-se direct și mai ferm pentru păstrarea curățeniei.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Adi · 11:47 02.10.2020
    In Turda exista o armata de politisti locali si nu stiu exact de ce sunt platiti. Cum se lasa inserarea nu ii mai vezi prin oras. Bani cheltuiti aiurea si pe politie locala si pentru facut curatenie. Tablagii astia sunt buni doar de agresat mamici cu copilasi in parc
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate