Pe strada Amurgului au debutat lucrări complexe, la mare adâncime, la rețeaua de apă și canalizare. După finalizarea acestor lucrări se va continua cu reabilitarea părții carosabile, a trotuarelor și a spațiilor verzi.
”Acestea presupun reabilitarea căminelor de vane, a conductelor de branșament apă, a hidranților stradali și a racordurilor de canalizare a căminelor de vizitare.
După testarea și punerea în funcțiune vom continua cu reabilitarea părții carosabile, a trotuarelor și spațiilor verzi. Informăm cetățenii că aceste lucrări au o importanță majoră și nu sunt niște lucrări ușoare, motiv pentru care vă cerem scuze pentru disconfort și sperăm să finalizăm totul cât mai curând.”, au transmis reprezentanții administrației locale.