m install
petlinii
nello construct

Festivalul Toleranței și Promovării Incluziunii Sociale Turda – 18-19-20 octombrie 2019 – organizat în cadrul Proiectului „Turda – dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active”

floris

Festivalul Toleranței și Promovării Incluziunii Sociale este un eveniment de o importanță majoră pentru comunitatea din Turda ce se circumscrie evenimentelor marcante organizate pentru a conștientiza actorii instituționali locali și județeni, precum și membri comunității cu privire la importanța asigurării premiselor pentru incluziunea socială activă și nondiscriminarea în comunitate.

 

Festivalul este un instrument de promovare a oportunităților egale prin integrarea domeniilor precum cultura cu domeniile sociale, propunându-și promovarea coeziunii sociale prin accesarea patrimoniului și istoriei, dar și informarea publicului prin prezentarea unor aspecte din viața civilă și militară a strămoșilor noștri din diferite perioade ale evoluției societale și istorice din perioada antichității, a evului mediu, precum și cea pre-modernă.

Pe lângă spectacolele de reconstituire istorică, cele trei zile vor include și spectacole artistice, susținute de artiști si ansambluri folclorice, spectacole de teatru, expoziție de artă, ateliere de creație pentru adulți și copii,  ateliere meșteșugărești, exerciții  de informare și cunoaștere, aplicații pentru copii, ateliere culinare. Pe lângă aceste evenimente cultural-artistice, Festivalul integrează și mese rotunde și workshopuri cu profesioniști din domenii sociale, în care sunt supuse dezbaterilor teme relevante pentru dezvoltarea unei comunități incluzive.

Festivalul Toleranței și Promovării Incluziunii Sociale se desfășoară în perioada 18 – 20 octombrie 2019, celebrând în același timp Ziua Internațională pentru Combaterea Sărăciei și Excluziunii Sociale.

VINERI

Primărie Sala Mare  

17:00 – DESCHIDEREA OFICIALĂ (1h) Ediția a I-a. Invitați (oficialități, autorități, personalități locale, naționale și internaționale,  parteneri, presă)

Parcul Central  (intrare liberă)

18:15 – Garda Națională de la Alba Iulia

18:30 – Multiculturalitate prin dansuri tradiționale autohtone 

19:20 – Fakir Rodani- Elveția  – Spectacol de magie a flăcărilor, iluzionism

19:45 – PROIECȚIE FILM DOCUMENTAR – „Babaluda de la Buru”

SÂMBĂTĂ

Parcul Central  (intrare liberă)

11:00 – SPECTACOL  – Pe urmele străbunilor „Dacii și Romanii”- Asociația  Culturala Veteres Milites Sibiu, Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova , Asociația Magna Nemesis Alba Iulia, Legio/Adivtrix

11:00-17:00 Deschiderea taberelor civile/militare (ateliere meșteșugărești, tir cu arcul, obiceiuri și tradiții etc.)

11:00 – 13:00 Prezentări și demonstrații militare ale trupelor participante, lupte de gladiatori, dansuri antice

13:00 – SPECTACOL DE TEATRU PENTRU COPII (Scena -1h) – Actorii teatrului Aureliu Manea din Turda „Prietenul la nevoie se cunoaște” Regia :Andrei Mihalache 

14:00 – Parcul Central spectacol la scenă  Muzică Acustică– În Van

 Muzica și dans: Majorete, Dansuri moderne

14:00 – Parcul Central (intrare liberă)-expoziții și ateliere – 3h

  • CASA COLECȚIILOR TURDA –  Expoziție covoare perioada medieval
  • Expoziție “decor dacic”
  • EXPOZITIE PICTURA – Cornel Vana
  • EXPOZIȚIE DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ– Luca Sebastian Vasile 
  • EXPOZITIE DE ARTA -LIRICA ABSTRACTA – Grim Paraschiva
  • EXPOZITIE : Costume populare autohtone
  • ATELIERE DE CREAȚIE PENTRU ADULȚI ȘI COPIIAteliere de creație: arta prin ochi de copil /pictură/ desen/quilling/broderie cu mărgele/Premii
  • ATELIERE CULINARE: Slow Food Turda
  • ATELIERE MESTESUGARESTI: coafura romană / roata olarului/ război de țesut/ arta cusutului manual/
  • EXERCITIU de informare, cunoaștere și respectîn traficul rutier. Aplicații pentru copii. Premii.-  Inspectoratul De Poliție Județeană Cluj
  • EXERCITIU dePrim Ajutor  – Societatea  Națională De Cruce Roșie Din România (SNCRR) – FILIALA CLUJ
  • CONCURS DE TIR (AIRSOFT) – Concurs de tir cu replică airsoft la ținta staționară. Premii– 
  • PREMII

 14:30 – Fabrica de timp liber din Turda, Piața Romană nr. 16-18 (intrare liberă)

 Spectacolul de teatru  – Povesti Neștiute – Coordonator Dragoș Pleșa

16:30 – Parcul Central – Scena  (intrare liberă)

SPECTACOL – promovarea interculturalității și a toleranței interetnice prin cântec dansuri, muzică și obiceiuri   

  • Formația de Tulnicărese din Avram Iancu, județul Alba 
  • Șezătoare cu bunicii comunității
  • Ansambluri folclorice

18:00 – Scenă (intrare liberă) – MOMENT SPECIAL

 BUCATARIE TRADITIONAL ROMANESCA – Meniu specific zonal

18:30 –  Scenă – PREMII

DUMINICĂ 10:00-18:00

ATELIERE/ Workshopuri  : „Politici sociale adresate comunităților marginalizate”

Sesiuni paralele Educație/Ocupare/Antreprenoriat/Servicii sociale

Primărie Sala Mare/ Primărie 

Profesioniștii din domeniu

  • Promotorii de activități ale incluziunii sociale;
  • Experți, membrii ai comunității , formatori
  • Reprezentanți ai mediului ONG 
  • Specialiști

comunicat 02

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: