fbpx

pmp 1300x300

2 Comentarii

caini

În cursul lunii septembrie, pe teritoriul municipiului Câmpia Turzii s-au desfășurat mai multe acțiuni de ecarisare. A fost prins un număr record de câini, cei mai mulți la solicitarea primarului Dorin Lojigan.

 

”În perioada amintită s-au desfășurat, în baza contractului de servicii încheiat cu Asociația Centrul de Ecarisaj Turda, un număr de 9 acțiuni de ecarisare a zonei teritorial-administrative.

Acțiunile au fost intreprinse ca urmare a sesizărilor și solicitărilor din partea: Primarului municipiului Câmpia Turzii (10), Viceprimarului (5), Poliția Locală (1), sesizări telefonice (7) și au vizat în special zonele indicate dar a fost prospectată întreaga zonă a municipiului.

Acțiunile au constat în identificarea și strângerea câinilor fără stăpân, care circulau liber, fără însoțitor pe domeniul public al municipiului, capturându-se un număr de 42 câini, din care niciunul nu a fost identificat ca având microcip. Câinii au fost preluați cu proces verbal, în baza formularului individual de capturare, de către echipa de ecarisaj ți transportați pentru aplicarea prevederilor legale în adăpostul propriu al prestatorului, amenajat în localitatea Turda, str. Bogata, jud. Cluj.

În perioada menționată nu au existat solicitări pentru adopția sau adopția la distanță pentru câinii capturați”, se menționează în raportul de activitate întocmit de dr. Alin Irimieș, responsabil pentru ecarisarea teritoriului.

Screenshot 2019 10 04 at 13.30.34

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator