fbpx

pmp 1300x300

1 Comentariu

cartier primaverii

După 1990, timp de 30 de ani, locuitorii cartierului Primăverii își puneau speranțele într-o ”minune”, respectiv asfaltarea cartierului. Casele frumoase și îngrijite, dezvoltarea acelui cartier, merita cu prisosință acest lucru! Însă, de-a lungul anilor, s-au făcut doar promisiuni, cei care le făceau ascunzând faptul că marea problemă o reprezintă banii...

Nicio administrație locală, din 1990 și până acum, nu a reușit să identifice o sursă financiară concretă, care să fie alocată pentru o lucrare de acest gen.

Primul primar care a văzut o oportunitate pentru rezolvarea acestei probleme a fost Cristian Matei. Cu siguranță, nu întâmplător, dacă analizăm sumedenia de proiecte care au primit finanțare, indiferent că vorbim despre fonduri europene sau fonduri guvernamentale.

În 1 mai 2019, TurdaNews a scris despre intenția administrației locale în ceea ce privește identificarea unei soluții concrete pentru acest cartier.

”Consilierii locali din Turda au aprobat Studiul de Fezabilitate cu elemente de DALI și principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ”Reabilitare și modernizare străzi în municipiul Turda - cartierul Primăverii” pentru includerea la finanțare în cadrul programelor de finanțare aplicabile conform legii.

Reprezentanții administrației locale susțin că se vor putea solicita fonduri în vederea implementării proiectului prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat de Guvern la finele anului 2018.

Este vorba de 17 străzi, cu o lungime totală de 8.600,07 metri, valoarea totală a investiției fiind de 39.207.259,09 lei (inclusiv TVA), adică aproximativ 8,3 milioane euro. Durata de realizare a investiției este preconizată la 24 de luni”, scriam în TurdaNews.

Citește și:

S-a aprobat studiul de fezabilitate pentru asfaltarea străzilor din cartierul Primăverii

Ulterior, în 4 mai 2019, scriam un nou articol, în care am menționat faptul că administrația locală din Turda s-a mișcat pe ”repede înainte” în ceea ce privește solicitarea de finanțare.

”Administrația locală turdeană, condusă de primarul Cristian Matei, se mișcă pe ”repede înainte” în ceea ce privește identificarea surselor financiare care să asigure finanțarea unor proiecte menite să dezvolte municipiul Turda într-un ritm accelerat. La câteva zile după ce consilierii turdeni au aprobat studiul de fezabilitate pentru asfaltarea cartierului Primăverii, cererea de finanțare a fost depusă la București exact în ziua în care Liviu Dragnea anunța deschiderea acestei surse de finanțare pentru comunitățile locale.

Solicitarea are șanse mari de finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat la finele anului 2018, fiind a doua cerere depusă la nivel național (!), după cea a administrației locale din Reghin”, menționam la acea vreme.

Citește și:

Șanse de finanțare pentru asfaltarea cartierului Primăverii din Turda!

Rapiditatea cu care administrația locală s-a mișcat s-a dovedit de bun augur în cele din urmă. Azi a apărut informația că proiectul de asfaltare al cartierului Primăverii a primit ”unda verde” pentru finanțare de la Guvern, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții.

"Am reușit să aducem la Turda încă 35 de milioane de lei pentru modernizarea străzilor", a anunțat azi primarul Cristian Matei, după ce informația a apărut pe surse oficiale.

Practic, era vorba despre concretizarea asigurării sursei de finanțare necesare acestei investiții (ca să vă dați seama de valoarea sumei, menționez doar că reprezintă o sumă de 3,5 ori mai mare decât media alocărilor anuale financiare optimiste ale administrațiilor locale de până în 2016, pentru lucrări de asfaltare!).

Citește și:

Matei Cristian: "Am reușit să aducem la Turda încă 35 de milioane de lei pentru modernizarea străzilor"

proiecte FDI

De altfel, o nouă reușită în identificarea unor surse de finanțare pentru proiectele de dezvoltare ale Turzii nu este deloc o întâmplare. 

Dacă e să ne referim la banii atrași prin proiecte (europene+guvernamentale), suma destinată exclusiv pentru asfaltări se ridică la peste 223.774.000 lei, adică aproximativ 47.600.000 de euro! Practic, ceea ce ar fi însemnat modernizarea/asfaltarea străzilor, la bugetul normal, în vreo... 24 de ani!

Totalul proiectelor cu finanțare europeană se ridică la fabuloasa sumă de 305.048.000 lei! Și asta nu e tot! Pentru că, pe lângă proiectele cu finanțare europeană, sunt și proiectele cu finanțare guvernamentală, prin PNDL 2 (total: 33.036.000 lei) și mai nou prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (35.279.771 lei). Și facem referire doar la proiecte deja aprobate, aflate în diverse etape de implementare, conform procedurilor legale, adică sume prevăzute în bugetul local de investiții.

În aprilie 2019 am făcut o analiză privind dimensiunea impactului acestor proiecte duse la finalizare, în ceea ce înseamnă buget local.

Puteți citi aici:

Cum a reușit Primăria Turda să asigure dezvoltarea localității, fără să majoreze impozitele de 5 ori! (analiză pe bugetul anului 2019)

Notă: Cartierul Primăverii va intra, mai întâi, în lucrări pe proiectul european al Companiei de Apă Arieș, prin care se va introduce infrastructura de canalizare.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator