marian morar
m install
nello construct

Primăria Câmpia Turzii: „Parcurile orașului NU SUNT pășunea nimănui!”

zamblau eugen

În cursul zilei de ieri, atât în presă, cât și pe rețelele de socializare au apărut imagini în care două animale domestice, au fost lăsate libere să pășuneze în Parcul Municipal.

 

Ca urmare a acestui fapt, Poliția Locală s-a sesizat și a demarat procedura de identificare a stăpânului celor două animale.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un cetățean din Câmpia Turzii, care și-a mai lăsat animalele libere, în trecut, fiind la a treia abatere.

Dacă prima dată, cetățeanul a fost avertizat verbal, iar a doua oară a fost sancționat cu amendă, astăzi s-a dispus, din nou, amendarea acestuia, cu suma de 1000 de lei, conform legii, constatându-se un comportament repetitiv.

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii le reamintește cetățenilor să dea dovadă de civilizație și să nu își lase animalele libere pe domeniul public.

Poliția Locală îi îndeamnă pe cetățenii municipiului ca în eventualitatea în care mai sesizează astfel de fapte sau alte acte antisociale să apeleze la numărul de dispecerat 0264-991.

Direcția Relații cu Comunitatea

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2