m install
petlinii
nello construct

Concurs pentru postul de arhitect șef la Primăria Turda

zamblau eugen
floris

UAT Municipiul Turda organizează concurs în data de 08 octombrie 2019, orele 11,00 pentru ocuparea următoarei funcţii publice de conducere vacante

 

Arhitect șef, gradul II
Condiții specifice de ocupare a funcției publice:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul arhitectură sau urbanism şi master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului (conform art 36^1, lit. b din Legea 350/2001)
– absolvent cu diplomă a studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
– atestat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România (conform art 36^1 din Legea 350/2001)
– minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice

Condiţiile generale de ocupare a posturilor sunt cele prevăzute la art. 465 din OUG 57/2019, privind Codul administrativ.
Publicarea anunțului de concurs se va asigura începând cu data de 04.09.2019 pe site-ul instituției Primăria municipiului Turda și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Dosarele de concurs se vor depune la sediul Primăriei, P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 28, cam. 15, în perioada 04 – 23 septembrie 2019.
Probele concursului sunt:
– Selecția dosarelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor
– Proba scrisă se va susține în data de 08.10.2019, orele 11,00
– Interviul se va organiza în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Persoană de contact: Alexandrina Rustem, consilier resurse umane, tel. 0264317199, e-mail: resurseumane@primariaturda.ro.

Acte necesare la dosar:
a) formularul de înscriere;
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului. Adeverinţa va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

Copiile de pe actele necesare se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepţia copiei cărții de identitate, care se poate transmite şi în format electronic.
Adeverinţele de vechime care au un alt format decât cel prevăzut în HGR 611/2008, anexa 2D, trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexă şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.

Atribuțiile postului:
– avizarea și controlul implementarii documentatiilor de amenajare a teritoriului;
– initierea, coordonarea si consultanta in elaborarea documentatiilor de amenajare a teritoriului initiate de administratia publica locala;
– avizarea strategiilor de dezvoltare urbana, politicilor urbane, planurilor de actiune;
– initierea, coordonarea si consultanta in elaborare a strategiilor de dezvoltare urbana, politicilor urbane, planurilor de actiune initiate de administrartia publica locala asigură o dezvoltare durabilă a comunităţii;
– coordonează activităţile de dezvoltare teritorială, amenajarea teritoriului şi urbanism
– asigură şi desfăşoară activităţi de protejare a valorilor de patrimoniu şi a calităţii arhitecturale la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
– cooperează permanent cu direcţiile de specialitate din cadrul ministerelor de resort în vederea transpunerii liniilor directoare de dezvoltare durabilă la nivel naţional, a politicilor sectoriale, programelor naţionale şi proiectelor prioritare;
– analizează modul în care sunt duse la îndeplinire hotărârile consiliului local privind aprobarea strategiilor de dezvoltare a municipiului şi a planurilor de urbanism, prezintă informări cu privire la activitatea în domeniul urbanismului şi autorizării construcţiilor;
-iniţiază, coordonează din punct de vedere tehnic elaborarea, avizarea şi propunerea spre aprobare a strategiilor de dezvoltare teritorială urbană, precum şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
– urmăreşte punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare urbană şi a politicilor urbane, precum şi a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
– propune grupuri de lucru și parteneriate pentru abordarea temelor/ planurilor/ proiectelor/măsurilor cu caracter interdisciplinar, interinstituțional, intersectorial, de interes privind dezvoltarea urbană în ansamblu și/sau pe domenii focalizate;
– convoacă şi asigură dezbaterea lucrărilor Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism;
– primeşte, verifică şi repartizează corespondenţa structurilor din subordine, urmăreşte soluţionarea acesteia în termenul legal;
– analizează din punct de vedere tehnic şi legal solicitările şi documentaţiile tehnice primite, propune emiterea avizelor de oportunitate, semnează şi eliberează certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire/desfiinţare, branşamente;
– asigură gestionarea, evidenţa şi actualizarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
– organizează şi coordonează constituirea şi dezvoltarea băncilor/bazelor de date urbane;
– acţionează pentru conservarea arhitecturii tradiţionale locale şi promovarea principiilor de arhitectură modernă;
– participă şi coordonează acţiunea de mobilare urbană a spaţiilor verzi, de înfiinţare de terenuri de sport, de joacă pentru copii şi platforme gospodăreşti.
– coordonează şi asigură informarea publică şi procesul de dezbatere şi consultare a publicului în vederea promovării documentaţiilor aflate în gestiunea sa;
– participă la elaborarea planurile integrate de dezvoltare şi le avizează din punctul de vedere al conformităţii cu documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism legal aprobate;
– avizează proiectele de investiţii publice din punctul de vedere al conformităţii cu documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism legal aprobate;
– iniţiază proiecte de hotărâri, dispoziţii ale primarului în probleme de specialitate, pregătind expuneri de motive, informări şi referate;
– susţine în comisiile de specialitate ale Consiliului Local materialele propuse pentru dezbatere, precum şi în şedinţele Consiliului Local;
– susţine proiectele de hotărâri în faţa comisiilor de specialitate şi în şedinţele Consiliului Local, răspunde la interpelări;
– face propuneri în vederea organizării de concursuri pentru proiecte de urbanism, de importanţă deosebită;
– organizează dezbateri publice pe teme importante privind urbanismul şi amenajarea teritoriului;
– participă ca parte componentă în Comisiile de licitaţii;
– răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum şi de păstrarea secretului datelor şi informaţiilor cu caracter confidenţial deţinute sau la care are acces ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu;
– aduce la cunoştinţa subordonaţilor legislaţia specifică activităţii pe care o desfăşoară;
– organizează activitatea şi repartizează sarcinile şi îndatoririle de serviciu pentru angajaţii din subordine;

Bibliografie:

  1. Constituţia României, republicată;
    OUG 57/2019, privind Codul administrativ
    3. Legea nr. 350/2001 – privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările si completările ulterioare;
    4. Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si de elaborare si actualizare a documentatiilor de urbanism;
    5. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    4. Ordinul nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, modificat și completat prin Ordinul nr.835/2014;
    5. HG 907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
    6. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. Legea nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicata, cu modificările şi completările ulterioare;
    9. HG nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu;
    10. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Documente atașate
Model adeverință vechime

Formular de înscriere
Declarație lucrător securitate
Notă de informare GDPR 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: