Scrie un comentariu

primaria ct

Administrația locală din Câmpia Turzii și-a publicat proiectul de buget pe anul 2019, are este la 70% din bugetul inițial al anului precedent. ”Pe această cale îi informăm pe toţi cei interesaţi că pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect supus dezbaterii publice până la data de 10.04.2019”, transmite administrația locală.

 

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare la proiectul de act normativ supus dezbaterii se pot depune în scris la registratura instituţiei, sau pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Conform datele prezentate, bugetul municipiului Câmpia Turzii pentru anul 2019 se ridică la 55.877.018 lei, din care 34.434.442 lei sunt pentru secțiunea de funcționare, iar suma de 21.442.576 lei sunt pentru secțiunea de dezvoltare. Secțiunea de dezvoltare este compusă din suma de 15.261.810 lei de la Ministerul Dezvoltării (estimată a se încasa pentru finanțarea obiectivelor de investiții și pentru contractele de finanțare nerambursabilă), la care se mai adaugă 6.180.766 lei, în limita disponibilului ce s-a înregistrat după operațiunea de închidere a veniturilor și cheltuielilor aferente anului 2018, sub formă de excedent.

Propunerea de buget se bazează pe venituri de 47.582.000 lei, tot atâta cât a fost realizat efectiv în anul 2018, an în care veniturile au fost bugetate la 89.121.000, fiind realizate doar în procent de 53,39%.

În anul 2018, propunerea inițială de buget a fost de 78.921.000 lei, din care 29.686.908 lei era pentru secțiunea de funcționare. 

Proiectul de hotărâre poate fi studiat AICI.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator