marian morar
m install
nello construct

La Turda se va implementa bugetarea participativă

zamblau eugen
floris

Consilierii turdeni vor dezbate joi un proiect de hotărâre, promovat de primarul Cristian Matei, care face referire la implementarea bugetării participative la nivelul administrației locale din Turda. Practic, cetățenii vor propune proiecte de investiții ale municipalității.

 

”Bugetarea participativă reprezintă un mecanism (un proces) prin care populația decide sau contribuie în luarea deciziei cu privire la destinația unei părți sau a tuturor resurselor publice disponibile la nivel local.

Dreptul cetățenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, mai mult, la nivel local, acest drept poate fi exercitat în modul cel mai direct”, a explicat ședul Serviciului Administrație Publică Locală, Ioana Ursula Eftime.

”Bugetarea participativă este un proces prin care ideile și inițiativele cetățenilor orașului nostru se pot transforma în realitate. Este un proces deschis, incluziv și transparent prin care membrii comunității se pot implica direct în luarea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local. Acest proces duce la îmbunătățirea calității vieții din orașul nostru, prin încurajarea cetățenilor să se implice în definirea priorităților și a obiectivelor de investiții din bugetul local.

Procesul de bugetare participativă este un exercițiu democrativ complex, cu beneficii majore pentru comunitate și care este aplicat în numeroase alte orașe din întreaga lume”, a apreciat primarul Turzii, Cristian Matei.

Proiectul vizează aprobarea unor măsuri care să conducă la implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul administrației locale din Turda.

Cetățenii vor putea depune proiecte/sugestii de investiții, în valoare maximă de 1.000.000 de lei, inclusiv TVA. Proiectele eligibile vor fi făcute publice, iar ulterior se va vota online, pentru stabilirea celor care vor fi finanțate ulterior. Bugetarea participativă va fi demarată din anul 2019, când se va propune alocarea unei sume de 1.000.000 de lei pentru punerea în practică a ideilor transmise de cetățeni. Propunerile pot viza următoarele domenii: infrastructură, mobilitate/accesibilitate/siguranța circulației, spații verzi/locuri de joacă/alte spații publice amenajate, amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc), infrastructură educațională și culturală (bust etc), smart city/oraș digital, sănătate, alte domenii de interes pentru cetățeni.

Alte amănunte pot fi citite AICI.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: