Scrie un comentariu

strada matei basarab

Administrația locală a reușit să finalizeze asfaltarea străzii Matei Basarab din Turda Nouă, profitând de vremea din ultimul timp, care a mai permis lucrări de acest gen.

 

”Vremea a ținut cu noi și am reușit să finalizăm lucrările de modernizare și pe strada Matei Basarab. 

S-au executat săpături mecanice, s-au realizat straturi de fundație (balast și piatră spartă), straturi de asfalt BA25 și un strat de uzură BA16 pentru partea carosabilă, montare borduri, amenajarea trotuarelor și a acceselor la locuințe, ridicarea la cotă a canalelor”, a transmis primarul Cristian Matei.

Primăria Municipiului Turda a desfășurat în acest an lucrări de asfaltare în mai multe zone ale orașului.

Principalele străzi modernizate sunt str. Ștefan cel Mare, str. Avram Iancu, str. Gheorghe Barițiu, str. Gheorghe Șincai, Calea Victoriei (banda cu denivelări), dar și o parte importantă a cartierului Poiana, pe străzi pe care până acum nu exista asfalt: Str. Bistriței, Str. Păcii, Str. Făcliei, Str. Vulcan și Str. Bercului.

Din anul 2019, lucrările de asfaltare vor căpăta o amploare și mai mare, întrucât va începe execuția la străzile cuprinse în cadrul proiectelor europene care vizează asfaltarea cartierului Băi și asfaltarea arterelor principale din urbe (proiectul european PMUD).

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator