Scrie un comentariu

clT zoo

Astăzi de la ora 13 la Turda, forul deliberativ s-a reunit în „ședință de îndată” , cel mai important proiect vizând edificarea parcului zoo din municipiu.

 

Consilierii locali au aprobat cu această ocazie proiectul de hotărâre privind Studiul de Fezabilitate actualizat şi principalii indicatori tehnico-eonomici aferenţi investiţiei: „Extindere şi reamenajare Parc Zoologic şi de Agrement Turda, Judeţul Cluj”.

Practic cu această ocazie, administrația locală pune bazele continuării proiectului de investiție de la Zoo Turda. Inițial, proiectul trebuia finalizat în anul 2012.

Primarul Matei Cristian, spune că s-a făcut o nouă evaluare, în baza unui nou proiect, mult mai documentat și mai amănunțit, care ține cont și de ceea ce s-a făcut și de ceea ce ar trebui să se mai facă.

Noul studiu de fezabilitate actualizat menționează că valoarea totală a investiției este de 18.687.417 lei (circa 4 milioane de euro), fiind prevăzute 20 de obiective, însumând un număr total de 14 clădiri și incinte de adăpostire animale sălbatice.

Spre deosebire de vechiul studiu de fezabilitate, se are în vedere construirea unei zone comerciale, de unde se vor putea achiziționa suveniruri, dar și unde se va putea servi masa – astfel încât, prin implementarea proiectului să se acopere întreaga activitate de familie dedicată unei vizite la grădina zoologică.

Studiul de fezabilitate actualizat al proiectului de investiții menționat a fost elaborat de către societatea ART ATELIERS CONCEPT. 

Proiectul de investiție are ca scop readucerea clădirilor la starea tehnica corespunzătoare pentru asigurarea cerințelor fundamentale de calitate ale construcțiilor conform Legii nr.191/2002 și implicit asigurarea condițiilor atât pentru animale, grupuri sanitare cât și pentru desfășurarea activităților în interiorul clădirii și a spațiului de odihnă.

În concluzie, scopul final al acestui proiect este acreditarea acestui Parc Zoologic din municipiul nostru de către EAZA (Federația internațională a Parcurilor Zoologice din Europa), devenind astfel unicul parc zoologic din Romania atestat EAZA și va reprezenta un punct de atracție național și European” se arată în proiectul de hotărâre.

Termenul de proiectare și achiziții este de 3 luni iar termenul de execuție este de 15 luni.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator