Scrie un comentariu

caine comunitar

Administrația locală din Câmpia Turzii a capturat 16 câini de pe domeniul public din localitate, în urma a 4 acțiuni desfășurate în cursul lunii octombrie, conform unui raport de activitate dat publicității.

 

”În perioada menționată s-au desfășurat, în baza contractului de prestări servicii încheiat cu Asociația Centrul de Ecarisaj Turda, un număr de 4 9patru) acțiuni de ecarisare a zonei teritorial-administrative, din care 1 (una) la solicitarea Primarului municipiului Câmpia Turzii li 1 (una) la solicitarea viceprimarului. 

Acțiunile întrerinse au vizat întreaga zonă a municipiului și au constat în identificarea și strângerea câinilor fără stăpân, care circulă liber, fără însoțitor pe domeniul public al municipiului, capturându-se un număr de 16 câini, niciunul nu a fost identificat ca având microcip.

Câinii au fost preluați cu proces verbal, în baza formularului indivdual de capturare, de către echipa de ecarisaj și transportați pentru aplicarea prevederilor legale în adăpostul propriu al prestatorului, amenajat în localitatea Turda, str. Bogata.

În perioada menționată au existat și 5 (cinci) solicitări de adopție sau adopție la distanță”, se menționează în raportul întocmit de dr. Alin Irimieș, responsabilul pentru ecarisarea teritoriului.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator