Scrie un comentariu

strada aurel vlaicu

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat că lucrările de asfaltare vor continua la Turda, în condițiile în care vremea permite acest lucru. Astfel, de miercuri, va începe asfaltarea străzii Aurel Vlaicu.

 

”Miercuri vom începe lucrările de asfaltare pe strada Aurel Vlaicu! Se va turna asfalt, strat de uzură BA16, pe o lungime de 300 de metri și vor fi ridicate la cotă canalele.

Demararea lucrărilor și finalizarea acestora vor fi efectuate în funcție de condițiile meteo, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local”, a anunțat primarul Cristian Matei.

Administrația locală a efectuat în acest an asfaltări în mai multe zone ale orașului, din Turda Nouă și până în cartierul Poiana, inclusiv două artere principale care erau menționate adeseori printre reproșurile șoferilor.

Principalele străzi modernizate sunt str. Ștefan cel Mare, str. Avram Iancu, str. Gheorghe Barițiu, str. Gheorghe Șincai, dar și o parte importantă a cartierului Poiana, pe străzi pe care până acum nu exista asfalt: Str. Bistriței, Str. Păcii, Str. Făcliei, Str. Vulcan și Str. Bercului. În acest moment au fost demarate lucrările de modernizare pe străzile Matei Basarab și Bucegi.

Lucrările au fost efectuate cu bani de la bugetul local.

De anul viitor vor începe marile lucrări de asfaltare pe bani europeni. Practic, vor fi asfaltate integral (modernizate) toate arterele principale, plus străzile din cartierul Băi Sărate.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator