Scrie un comentariu

ncn salina

Circa 700.000 de turiști ajung acum, anual, la Salina Turda, însă proiectele administrației locale vor ca numărul de vizitatori să ajungă la 1.000.000 de persoane, anual, prin extinderea ariei de vizitare a Salinei, prin amenajarea Minei Iosif, cu sprijinul banilor europeni. Proiectul se ridică la circa 17 milioane de euro.

 

Primarul localității, Cristian Matei, a expus deja ideile sale comisarilor europeni, conform celor menționate de realizatoarea emisiunii Money News, de la NCN, Ancuța Stăvar. Mina Iosif ar putea fi inclusă în circuitul turistic peste 3 ani.

”Ținând cont că Salina Turda este de notorietate mondială în acest moment și este un obiectiv care, prin edificarea acestei noi mine ar duce la peste 1 milion de vizitatori anual, este de mare importanță acest lucru, aș ptea spune că este chiar strategic acest lucru pentru România și de aceea am ridicat problema comisarului european și urmează să se facă o informare ca acele sume pe care anumite companii sau primării sau știu eu ce pe alte proiecte, nu ar putea fi cheltuite în acest an, bani care s-ar pierde dacă nu sunt cheltuiți bani europeni, să vedem în ce măsură am putea redirija aceste sume spre acest obiectiv, care ar presupune încă 5 lifturi, pe lângă liftul existent, care ar asigura o capacitate de coborâre în adâncime de 70 de persoane odată, ceea ce în acest moment este de doar 7 persoane odată”, a explicat primarul localității.

Primarul Cristian Matei mai spune că există și alte proiecte pe care administrația locală le derulează, cu scopul de a atrage turiști, dar și pentru ai ”reține” mai mult în localitate.

 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator