Scrie un comentariu
dia
Municipiul Câmpia Turzii, alături de Fundația Speranța Diabeticilor și Centrul de Zi Clement continuă campania de prevenire și asistență în domeniul diabetului zaharat.

Dacă săptămâna trecută, cartierele Sâncrai și Lut au fost gazdele corturilor de măsurare a glicemiei, zilele acestea, în alte două cartiere ale orașului vor fi efectuate teste de glicemie.

Joi, 11 octombrie, între orele 9:00 și 11:00, locuitorii Cartierului Insulă sunt așteptați în incinta policlinicii Vechi, de pe strada Vasile Goldiș, pentru a-și măsura valorile glicemiei, GRATUIT, de către specialiști în domeniu.

Vineri, 12 octombrie, tot între orele 9:00 și 11:00, Școala nr. 3 (Pavel Dan) va fi gazda echipelor de măsurare a valorilor glicemice, special pentru locuitorii cartierului Șarât, în aceleași condiții.

Vă reamintim că se estimează că aproximativ 5% din populatia Europei suferă de această boală, așa încât măsura prevenției este mereu la îndemâna oricărui cetățean.

Statisticile centralizate de Organizația Mondială a Sănătătii arată că, în anul 2000, existau în România mai mult de un milion de diabetici și se estimează că până în 2030 numărul lor se va dubla.

Direcția Relații cu Comunitatea

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator