m install
petlinii
nello construct

Testări gratuite ale glicemiei în Municipiul Câmpia Turzii

floris

Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Fundația „Speranța Diabeticilor” au desfășurat o campanie de sprijinire, prevenire și diagnosticare în domeniul diabetului zaharat.

 

Începută în anul 2017, în perioada de celebrare a Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat (14 noiembrie) campania s-a derulat pe parcursul unui an, iar în această perioadă are loc ultima parte a acesteia, dedicată diagnosticării acelor cetățeni care ar putea suferi de diabet zaharat.

În conformitate cu protocolul încheiat de cele două entități în anul precedent, zilele de 4 și 5 octombrie 2018 vor fi dedicate unor serii de screening gratuit și măsurarea glicemiei.

Asfel că joi, 4 octombrie 2018, în intervalul orar 9:00 – 11:00 locuitorii din cartierul Lut își vor putea verifica glicemia din sânge la cortul care va fi amplasat pe strada Ialomiței nr. 2 în parcul de joacă.

Vineri, 5 octombrie 2018, în intervalul orar 9:00 – 11:00 locuitorii din cartierul Sâncrai își vor putea verifica glicemia la cortul care va fi amplasat în fața Liceului Teoretic Pavel Dan pe strada Tudor Vladimirescu (școala cu predare clasele 1-4).

„Anual, mii de români sunt diagnosticați cu o formă sau alta de diabet zahar, iar acest fapt contribuie la ridicarea ratei mortalității din țara noastră. Diabetul este o afecțiune care are toate șansele să te ucidă, dacă nu este diagnosticată și tratată din timp, iar activitățile din acest protocol de colaborare au în vedere tocmai diagnosticarea și acordarea unei șanse în plus acelor cetățeni care suferă de această afecțiune.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul municipiului Câmpia Turzii.

Se estimează că aproximativ 5% din populatia Europei suferă de această boală.

Statisticile centralizate de Organizația Mondială a Sănătătii arată că, în anul 2000, existau în România mai mult de un milion de diabetici și se estimează că până în 2030 numărul lor se va dubla.

Vă îndemnăm să luați parte la campania de screening și diagnosticare din cele două zile, pentru a avea o șansă în plus în tratarea și ținerea sub control a diabetului zaharat.

Direcția Relații cu Comunitatea

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: