1 Comentariu

cersetorie

În urma multiplelor sesizări privind indignarea cetățenilor produsă de prezența persoanelor care apelează la mila publică în apropierea centrelor comerciale, piețe agroalimentare, lăcașuri de cult, cabinete medicale, Poliția Locală Turda în acest an, până în prezent, a aplicat 194 de sancțiuni contravenționale și în 150 de cazuri a intervenit și a predat minorii părinților.


Înepând de astăzi, Poliția Locală Turda demarează un amplu proiect de prevenire și combatere a cerșetoriei, a efectelor negative ale acesteia asupra comunității respectiv a imaginii orașului nostru.


Trebuie să înțelegem cu toții, că fenomenul cerșetoriei ar putea fi eradicat dacă noi nu l-am întreține prin oferirea ”unui bănuț din milă ” celor care îl solicită. Să conștientizăm că prin oferirea sprijinului prin aceste sume de bani nu facem decât să încurajăm absenteismul școlar, analfabetismul și exploatarea minorilor sau a persoanelor cu handicap.


Recomandăm cetățenilor să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani și le solicităm să sprijine echipajele Poliției Locale Turda în vederea combaterii cerșetoriei, prin apelarea dispeceratului la numerele de telefon 0264-317303/0731300903. Ajută-i cu adevărat!

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator