Scrie un comentariu

cl turda puz

După ce administrația locală turdeană condusă de primarul Cristian Matei a găsit o posibilă soluție pentru rezolvarea situației clădirii în construcție de lângă Primărie, cunoscute sub denumirea de Casa de Cultură neterminată, dar și amenajarea zonei parcului din Centru, elaborarea documentației a ridicat suspiciunea consilierilor PNL, care au refuzat să aprobe proiectul, pe motiv că nu ar fi respectat cerințele legii, privind ”dezbaterea publică”.

 

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Turda a fost introdus un proiect de hotărâre prin care se solicita aprobarea Planului Urbanistic Zonal Preliminar pentru Nucleu II Turism Urban - Parcul Tineretului (n.r. Parcul Central), fosta Casă de Cultură, Piața 1 Decembrie 1918, din municipiul Turda. Conform acestui document, se propunea reamenajarea zonei parcului și a fostei Case de Cultură în construcție, în două etape. În prima etapă, era vizată amenajarea unei zone de agrement și construirea unui centru multifuncțional în zona de est a parcului. În etapa a doua, se viza reamenajarea restului Parcului Tineretului în legătură cu viitoarea reconversie a fostei Case de Cultură ca Muzeu cultural-științific (după discuțiile avute de delegația turdeană în Israel).

Pentru partea de amenajare zonă de agrement și construire centru multifuncțional, administrația locală intenționează să solicite fonduri europene, valoarea totală a investiției fiind de 4.873.168,24 euro, din care cofinanțarea prin Fondul European de Dezvoltare Regională ar fi de 85% din valoarea cheltuielilor eligibile, rata de cofinanțare de la bugetul de stat ar reprezenta 13%, în timp ce bugetul local ar suporta doar 2% din investiție.

Specialiștii Primăriei au susținut că informarea și consultarea publicului s-a făcut în perioada 25-28 august 2018, nefiind primită nicio observație.

Consilierii PNL au susținut că nu s-au respectat termenele prevăzute în Legea 350/2001 și în Normele de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Din acest motiv, ei au susținut că nu vor vota acest proiect. Totuși, proiectul a fost adoptat în ciuda opoziției liberalilor, cu votul majorității consilierilor.

Documentația expusă în perioada 25-28 august 2018 făcea referire la PUZ, nu la PUZ Preliminar (vezi AICI). Ulterior, după adoptarea hotărârii, pe siteul Primăriei a apărut un alt anunț, de PUZ Preliminar, în care consultarea publicului se face în perioada 31 august - 25 septembrie 2018 (vezi AICI). Probabil, reprezentanții administrației locale au considerat că mai bine se ”acoperă” cu această consultare, pentru a nu le da liberalilor posibilitatea de a bloca punerea în practică a unui nou proiect european, pentru că după ședință au fost și discuții care vizau atacarea proiectului de hotărâre în instanță.

Pe de altă parte, opoziția liberalilor față de un proiect care vizează dezvoltarea zonei fostei Case de Cultură și a Parcului Tineretului (centru), este ciudată, în condițiile în care vizează probleme de ”consultare” a populației, pentru un proiect care se implementează pe domeniul public, fără a afecta vreun interes privat. Reprezentanții administrației locale au susținut în dese rânduri că aleșii liberali nu prea votează proiectele care vizează dezvoltarea localității, invocând tot felul de motive.

Detalii despre investiția din zona Parcului Tineretului (centru):

Conform documentatiei tehnico-economice, principalele lucrari ce se vor executa sunt:

Proiectul consta in amenajarea unei zone de agrement si centru multifunctional pe un teren proprietate al domeniului public, situat in Municipiul Turda, jud. Cluj.

Se vor realiza urmatoarele obiective: 

  1. Cladire multifunctionala
  2. Locuri de joaca pentru copii pe categorii de varsta
  3. Patinoar
  4. Piateta cu pavilion si fantana
  5. Zona intrare cu poarta de acces si amenajari exterioare 

1. Cladirea multifunctionala cuprinsa in cadrul proiectului “Amenajare zona de agrement si construire centru multifunctional in municipiul Turda” a fost conceputa intr-o maniera minim invaziva, tinand cont de caracterul sitului studiat cat si de programul principal de proiectare, si anume duala functiune, in primul rand un spatiu interior care sa poata gazdui evenimente adresate in special copiilor iar in paralel, o mica sala de conferinte care sa poata gazdui evenimente educative pentru parinti si copii. In cadrul proiectului s-a optat pentru utilizarea unu sistem constructiv partial ingropat, cladirea fiind dispusa pe un singur nivel, cu un acoperis circulabil, inierbat, pentru a pastra caracterul spatiului in care se integreaza. La nivel functional cladirea, in suprafata construita de 667.00mp si o suprafata utila de 577.00mp, este compusa din doua corpuri. 

Corpul 1 gazduieste sala de conferinte cu o capacitate de 84 pers, un birou anexat acestei sali, un spatiu destinat administratiei, un foaier si grupuri sanitare.

Corpul 2 este compus din locul de joaca interior, doua sali multifunctionale, grupuri sanitare si un spatiu ethnic care deserveste intreaga cladire. Cele doua corpuri de cladire sunt separate de un culoar exterior integrat in parcursul de vizitare al parcului. Cladirea este ingropata partial pe doua dintre laturi ( latura estica si cea vestica ), latura sudica aflata inspre digul de protectie a raului Aries este ingropata total, fiind deasemeni zona dinspre care se face accesul pe acoperisul inierbat. Latura Nordica, orientata spre strada Razboieni/ str. Abatorului este si latura dinspre care se face accesul in cladire. Relationarea cu str. Abatorului se face printr-o curte de dimensiuni generoase, cufundata la cota -1.50m. Pentru a suplimenta aportul de lumina naturala in cladire, s-au prevazut luminatoare zenitale orientate spre latura Sudica. Piateta din care se face accesul in cladire a fost gandita ca un spatiu urban in care sa se poata organiza diverse evenimente destinate copiilor, concursuri de diverse feluri, loc de intalnire, proiectii si alte activitati destinate copiilor. In aceasta piateta s-a optat pentru montarea unei instalatii arhitecturale care are dublu rol, si anume de protectie si de a anima spatiul urban Finisajele exterioare folosite sunt lemnul pentru peretii opaci intradosul acoperisului, Sticla tip cortina pentru fatadele vitrate, si metalul (aluminiu vopsit in culori diverse ) pentru zonele expuse la intemperii , Balustrada de pe acopris se va realiza din panouri pline din sticla laminata pentru a oferi protectia necesara fara a se evidentia prea puternic. Cladirea se compune din: Sala conferinte 123.00 mp, birou conferinte 24.00mp, birou administrativ 31.00 mp, foaier 49.00mp, zona g.s. 43.00mp, loc de joaca interior 125.00mp, sala muntifunctionala 44.00mp, sala multifunctionala 81.00mp, grup sanitar 35.00mp, si spatiu tehnic 24.00mp. Finisajele interioase folosite au un caracter specific unei astfel de functiuni, folosind culori pastelate, cu un aspect interior ludic care sa fie de bun augur atat pentru parinti cat si pentru copii. 

2. Locuri de joaca pentru copii: Locul de joaca pentru copii a fost impartit in 3 zone, delimitate intre ele de alei pietonale. Zona 1 are forma ovala si ocupa o suprafata de 325.50 mp. Echipamentele zonei 1 sunt destinate pentru grupa de varsta 1 - 3 ani si cuprinde echipamente variate precum: figurine pe arc, leagane, balansoare, turnuri activitati, tobogane si zone cu nisip. Materialele predominante sunt lemnul, vopsit si tratat impotriva intemperiilor si razelor UV si panouri HPL, vopsite in culorii vii. Locul de joaca are ca pardoseala - tartan turnat, respectand standardele actuale de siguranta. Zona 2 are forma circulara si ocupa o suprafata de 415.50 mp. Echipamentele zonei 2 sunt destinate pentru grupa de varsta 4 - 12 ani si cuprinde echipamente variate precum: leagane, balansoare, turnuri activitati, tobogane si echipamente complexe cu diferite trasee si jocuri. Materialele predominante sunt lemnul, vopsit si tratat impotriva intemperiilor si razelor UV si panouri HPL, vopsite in culorii vii. Locul de joaca are ca pardoseala - tartan turnat, respectand standardele actuale de siguranta. Zona 3 are forma circulara si ocupa o suprafata de 154.00 mp. Echipamentele zonei 3 sunt destinate pentru grupa de varsta +6 ani si cuprinde echipamente variate precum: cuburi, cadre si platforme pentru catarat. Materialele predominante sunt metalul, vopsit si tratat impotriva intemperiilor si razelor UV si panouri HPL, vopsite in culorii vii. Locul de joaca are ca pardoseala - tartan turnat, respectand standardele actuale de siguranta.

3. Patinoar - In cadrul parcului, se va amplasa un patinoar in suprafata de 380 mp, de forma circulara. Patinoarul va avea instalatiile incastrate in placa suport iar sistemele de producere a ghetii se vor amplasa pe perioada folosirii lui in imediata vecinatate intr-o cabina tehnica demontabila. In afara perioadei de utilizare in scopul primar, suprafata patinoarului se va amenaja sub forma unei piatete urbane destinata organizarii de activitati specifice pentru copii. Mantinela prevazuta in cadrul proiectului este una detasabila, realizata din policarbonat transparent, care se va monta in sit inainte de punerea in functiune a patinoarului. S-a optat pentru acest sistem constructiv pentru a se putea utiliza zona afectata din cadrul parcului atat pe timp de iarna cat si pe timp de vara.

4. Piateta cu pavilion si fantana- Piateta cu o suprafata amenajate de 666.00mp si pavilionul propuse in imediata vecinatate a cladirii multifunctionale se vor amenaja pentru a deservi zona de joaca interioara, spatiul de dimensiune generoasa relationeaza direct cu interiorul cladirii, oferind posibilitatea utilizarii lor impreuna sau separat. Pavilionul urban a fost conceput atat pentru a oferi protectie suplimentara ( umbra pe timpul verilor ) cat si sub forma unei instalatii arhitecturale contemporane care sa aduca un plus de vitalitate spatiului urban.

5. Zona intrare cu poarta de acces si amenajari exterioare- Poarta de acces si amenajarile exterioare din zona accesului principal in parc au fost regandite, s-a optat astfel pentru o restructurare completa a zonei de acces, in imediata vecinatate a portii de acces se va realiza o piateta de dimensiuni generoase pentru a elibera spatiul aglomerat din zona de acces. Poarta de acces se va transforma si ea sub forma unei instalatii arhitecturale care ofera un plus de vitalitate parcului. Poarta se va realiza sub forma unei sculpturi din metal inspirata din elemente naturale. In urma realizarii obiedtului de investitie se va obtine un parc public cu un caracter ludic pronuntat, orientat catre utilizatorii sai. Parcul se va transforma astfel intr-un pol de dezvoltare urbana, si va aduce un aport pozitiv in dezvoltarea zonei in care este amplasat prin cresterea calitatii vietii in zona studiata. Parcul si cladirea multifunctionala vor activa ca un generator de activitati inedite atat pentru parinti cat si pentru copii.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator