Angajații societății Domeniul Public Turda SA sunt astăzi la lucru, în zona străzii Bucovinei din Turda Nouă, unde efectuează lucrări de frezare și plombare gropi, pe una din străzile afectate de traficul greu, care tranzitează municipiul, în absența unei centuri ocolitoare.
„Executăm frezare și plombare gropi. Apoi spre ieșirea din Turda spre Cluj și pe banda de intrare până la Bucovinei. Profităm de faptul că, azi, traficul greu este mult diminuat. După cum știți, în cursul săptămânii am face cozi și blocaje până către Copăceni. Dorim confortul celor din trafic chiar dacă pentru asta este un disconfort sonor al locuitorilor, azi, duminica. Le cerem scuze însă astfel poluarea va fi mai mică, mașinile nefiind blocate în trafic”, a declarat directorul societății, Gheorghe Balahura, pentru TurdaInfo.
Strada Bucovinei face legătura cu intersecția de la părculețul din Turda Nouă, dinspre strada Barițiu, pentru cei care vor să meargă înspre Cluj-Napoca, pe strada Clujului. De asemenea, pentru cei care intră în Turda și vor să ocolească zona centrală, pe strada General Dragalina (sau Traian), permite accesul din intersecție înspre strada Barițiu.
Pentru dirijarea circulației, la fața locului se află agenți de la Poliția Locală Turda.
Nu este pentru prima dată când directorul societății a luat o astfel de decizie. În acest an s-au executat și alte lucrări în ”zilele libere”, tocmai pentru a nu îngreuna traficul prea mult.
Credit foto: TurdaInfo.ro