m install
petlinii
nello construct

Primarul Ştefănie face mişto de consilierii locali: Să citească presa locală, dacă vreau să afle despre raportul Curţii de Conturi! (vezi lista neregulilor)

zamblau eugen
floris

Primarul Tudor Ştefănie nu le va prezenta nici un raport consilierilor locali turdeni, adresându-le acestora să citească presa locală, ca să afle detalii despre raportul Curţii de Conturi.

Menţiunea a fost făcută după ce, în cadrul conferinţei de presă de azi, Tudor Ştefănie a prezentat, verbal, cele 23 de puncte cu nereguli, cuprinse în raportul Curţii de Conturi, precum şi stadiul rezolvării lor.

Punctele cu nereguli, sesizate de Curtea de Conturi:

1. Neinventarierea unor terenuri cu vegetaţie forestieră şi neînregistrarea lor în domeniul privat al municipiului, respectiv 782 ha, în valoare de 8.236.670 lei.

Primarul spune că s-a înregistrat la data controlului şi că reevaluarea domeniului public şi privat este în curs de execuţie, până la finele anului.

2. Nu a fost organizat şi exercitat controlul intern managerial.

"Noi l-am executat", spune primarul.

3. Nu a fost stabilită şi încasată taxa hotelieră de la agenţii economici, în valoare de 12.781 lei.

Primarul spune că era vorba de doi agenţi economici, pentru care s-a stabilit această taxă ulterior, fiind încasată.

4. Nu a fost stabilită şi încasată taxa pe clădiri sau teren, fiind identificate persoane fizice şi juridice care datorează anumite taxe, dar nu au fost înregistrate.

Primarul spune că e vorba de cluburile Samurai (2632 lei, plus 471 lei majorări), Seso Câmpia Turzii (110 lei, plus 1188 majorări, plus 16.577 taxă teren) şi Sport Line (117 lei, plus 2357 majorări), cărora li s-au trimis somaţii de plată.

5. Au fost calculate eronat ratele şi dobânzile pentru spaţiile medicale cumpărate în rate, în valoare de 81.312 lei.

Primarul spune că s-au notoficat 16 cabinete medicale, 7 au achitat, iar în cazul celorlalte 9 s-au trimis notificări.

6. Nu a fost actualizată la inflaţie şi nu a fost încasată suma datorată de Nemţoiu Elisabeta, pentru spaţiul vândut. Este vorba de 66.234 lei, preţul vânzării indexat la 31.12.2012 şi 77.750 lei, majorări de întârziere pentru neplată majorări de întârziere.

Primarul spune că există un dosar civil pe rol, în acest sens.

7. Nu au fost încasate dividente de la 3 societăţi comerciale, la care administraţia locală deţine acţiuni, în perioada anilor 2008-2011, în valoare de 1.876.291 lei. 

primarul spune că a notificat Compania de Apă, Centrul Agro Transilvania şi SC Domeniul Public Turda, dar prima şi a treia societate au menţionat că nu datorează nimic. "Vom intreprinde măsurile legale", spune primarul.

8. Nu s-au încasat venituri integrale din concesionarea unor reţele de apă şi canalizare, de la Compania de Apă. Este vorba de 12.366.608 lei.

Primarul spune că se fac demersuri pentru încasarea redevenţei şi că în cazul refuzului de plată se va proceda conform legii.

9. Neîncheierea unui contract de concesionare cu SC Turda Salina Durgău SA, pentru darea în administrare a unui bun de 23.469.083 lei. S-a dispus încheierea unui contract de concesionare, cu drepturi, obligaţii şi redevenţă.

Primarul spune că s-a deschis procedura administrativă şi că la această sumă ar trebui organizată licitaţie pentru administrarea bunului public, respectiv a salinei. "Noi am contestat, pentru că nu vrem să organizăm licitaţie", spune primarul.

10. Nu a fost stabilită chirie pentru unele persoane juridice care au primit în administrare gratuită suprafeţe din domeniul public, în valoare de 352.910 lei.

Primarul spune că s-au aprobat, prin Consiliu, unele modificări în aceste cazuri.

11. Nu au fost inventariate toate elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, astfel nu a existat o situaţie reală a patrimoniului.

Primarul spune că există o comisie de inventariere care se ocupă de acest lucru.

12. Acceptare la plată a unor cantităţi de lucrări mai mari decât cele executate, în valoare de 1.847.000 lei, cătzre SC Benzot Har SA (lucrări la Zoo Turda).

Primarul spune că s-a trecut la inventarierea situaţiilor existente la grădina zoologică şi că firma respectivă este în lichidare juridică, iar administraţia locală se va înscrie la masa credală. Lucrările vor fi continuate de firma cu care era asociată firma intrată în lichidare, care foarte probabil va termina lucrările până în primăvară. "Valoarea constatată de Curtea de Conturi, într-un control foarte scurt, poate fi modificată de rezultatele controalelor efectuate de noi", spune primarul.

13. Plăţi mai mari pentru manopera executată, comparativ cu cele existente în ofertă. este vorba de 34.087 lei, plăţi spre SC Confedo Com SRL.

Primarul spune că s-a încasat diferenţa.

14. Deconturi mai mari decât cele reale, fiind cuporinse materiale care nu au fost încadrate în lucrări. valoarea este de 20.418 lei, către SC Vel Trans SRL.

Primarul spune că s-a recuperat 1.615 lei şi nişte materiale.

15. S-a acceptat la plată, către SC Elmond SRL Bucureşti, preţuri mai mari decât cele legale, în valoare de 30.529 lei.

Primarul spune că suma a fost recuperată.

16. Accept la plată şi decontate nejustificat a unor lucrări de salubritate stradală mai mari decât cele executate, în valoare de 35.719 lei.

Primarul spune că s-a recuperat suma.

17. Plăţi pentru modernizări de străzi, către SC Domeniul Public Turda SA, actualizate nejustificat peste valoarea stabilită în contract, în valoare de 83.320 lei.

Suma s-a recuperat, spune primarul.

18. Plăţi mai mari către TCI Construct Cluj, în valoare de 20.274 lei.

Suma a fost recuperată integral, spune primarul.

19. Nu a fost constituită garanţie de bună execuţie de către doi contractanţi, în sumă de 688.000 lei, din care 10.917 lei de către Prival Ecologic (delegare serviciu de salubritate) şi 677.000 lei de către Benzot Har.

S-au contituit garanţiile, spune primarul.

20. Plăţi în sumă de 759.412 lei, în exerciţiul bugetar auditat, prin stabilirea eronată a salariilor de bază, pentru personalul din aparatul de specialitate al primarului şi pentru administratorul public. Conducerea Primăriei trebuia să stabilească întinderea prejudiciului.

"Noi am contestat acest lucru", a anunţat primarul.

21. Angajarea la finanţare nerambursabilă a unor sume de bani, de la bugetul local, pentru structuri sportive.

Primarul spune că modificările s-au făcut prin hotărâri de Consiliu Local.

22. Neîncasarea unei cote de 50% de la ordonatorii terţiari de credite, care au închiriat spaţii primite în administrare. este vorba de trei unităţi şcolare: Colegiul Dr. Ioan Raţiu, Liceul Liviu Rebreanu şi Colegiul Emil Negruţiu.

Primarul spune că s-au transmis sumele care trebuie încasate în cel mai scurt timp.

23. În 2012, Poliţia Locală a stabiulit eronat salarii, incluzând un sport de 25% în salarul de bază. Astfel, s-au efectuat plăţi nelegale de 180.405 lei.

Măsura a fost contestată, a anunţat primarul Tudor Ştefănie.

Prejudicii la buget: 18.556.232 lei

Conform celor spuse de primarul Tudor Ştefănie, prejudiciul cauzat bugetului local, stabilit de controlul Curţii de Conturi, se ridică la circa 18.500.000 de lei (circa 4,3 milioane euro), din care o parte a fost recuperat pe durata controlului sau ulterior acestuia.

Neregulile descoperite de Curtea de Conturi au prejudicii foarte mari, raportate la alte controale similare.

O galerie foto de la conferinţa de presă de azi puteţi vedea AICI.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: