fbpx

Scrie un comentariu

După ce în luna februarie apărea "erou" în unele publicaţii locale, pentru că anunţa faptul că va lua terenul acordat nemţilor de la Reif pentru construirea unui parc industrial, primarul Radu Hanga s-a transformat într-un apărător al intereselor celor de la Reif, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu aceştia şi de care TurdaNews a aflat!

La insistenţele noastre de a se da publicităţii contractul de vânzare-cumpărare al terenului administraţiei locale, acordat nemţilor de la Reif, primarul Radu Hanga ne-a comunicat că acesta este secret! Asta după ce s-a întâlnit cu cei de la Reif şi au pus la cale unele lucruri... De care ştim! Şi ştim şi de "supărarea" şefului Serviciului Juridic, Niculae Ştefan!

Hanga execută întocmai solicitările celor de la Reif!

"Vă facem cunoscut că a fost respinsă reclamaţia dvs administrativă, din următoarele motive:

1. În convenţia de cooperare încheiată între municipiul Câmpia Turzii şi SC Reif Construct SRL şi aprobată prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 53/31.07.2007, se prevede la art. 8.2 ca părţile semnatare se obligă reciproc să păstreze confidenţialitatea cu privire la orice aspecte legate de Zona Industrială Reif precum şi să nu divulge terţilor, fără consimţământul scris al celeilalte părţi;

2. Pe temeiul articolului precizat anterior s-a solicitat consimţământul scris al SC Reif Construct SRL. Societatea ne-a prezentat că nu este de acord cu comunicarea de copii către terţe persoane de pe contractul de vânzare-cumpărare (n.r. atenţie: eu am solicitat o copie a contractului sau posibilitatea de a-l studia!) ce are ca obiect terenul de 44ha", precizează primarul Radu Hanga.

După ce în campanie au acuzat "afacerile PDL, acum le protejează!

În campania electorală pentru alegerile locale şi chiar după aceea, primarul Radu Hanga şi USL au înfierat "afacerile" făcute de pedelişti. Printre acestea se afla şi vânzarea terenului de 44 de hectare, cu 1 euro/mp.

În februarie 2013, primarul Radu Hanga anunţa că le va lua terenul nemţilor. Ulterior, nu a mai zis nimic de Reif, ba chiar a ajuns să le protejeze interesele! De ce această întoarcere cu 180 de grade?! Cineva şi-o fi luat "partea", aşa cum se zvoneşte?!

Oricum, am decis să acţionez în instanţă Primăria Câmpia Turzii şi pe primarul Radu Hanga, urmând să le cer inclusiv daune morale, pentru batjocura pe care o manifestă faţă de furnizarea informaţiilor publice!

Istoria

În 13 februarie2013 am făcut o solicitare către Primăria Câmpia Turzii (nr. 4/L544-2013), în care am cerut următoarele:

"Având în vedere recentele declaraţii privind situaţia parcului industrial Reif din Câmpia Turzii, care ridică unele semne de întrebare privind posibilitatea ca terenul să redevină al municipalităţii, în baza Legii 544/2001, privind accesul liber la informaţiile de interes public, vă rog să-mi puneţi la dispoziţie o copie după contractul de vânzare-cumpărare al terenului, încheiat între administraţia locală şi firma Reif Construct SRL, sau să-mi daţi posibilitatea să studiez acest contract, inclusiv dreptul de a efectua copii video sau foto".

În 25 februarie 2013, primarul Radu Hanga îmi transmite:

"Având în vedere complexitatea şi volumul lucrărilor documentare pe care le-aţi solicitat prin cererea dvs, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă facem cunoscut că veţi primi actele la care faceţi referire în maxim 30 de zile de la data înregistrării cererii".

Asta şi datorită faptului că un eventual refuz de comunicare al informaţiilor trebuia transmis în... 5 zile, conform legislaţiei în vigoare!

Însă, surpriză: În 20 martie 2013, primarul Hanga nu-mi mai transmite documentul solicitat, aşa cum se angajase anterior, ci îmi explică:

"Prin prezenta vă facem cunoscut faptul că nu putem să vă comunicăm contractul de vânzare-cumpărare al terenului de 44 ha (zona industrială Reif) încheiat între autorităţile locale ale municipiului Câmpia Turzii şi SC Reif Construct SRL, deoarece cumpărătoarea ne-a comunicat prin răspunsul nr. 9299/20.03.2013 că nu este de acord cu comunicarea publică a acestuia".

În 3 aprilie 2013 am depus o reclamaţie administrativă, conform legii, la care Primăria Câmpia Turzii a transmis răspunsul redat mai sus, astăzi.

Citeşte şi:

Primarul Hanga s-a dat de gol: E pe felie cu nemţii de la Reif! Vezi dovada!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator