m install
petlinii
nello construct

Furtul capacelor de canal, o problemă majoră pentru comunitate

floris

Problema capacelor de canal le dă bătăi de cap autorităţilor turdene, care reuşesc cu greu să facă faţă furturilor repetate. Astăzi, în cea de-a doua săptămână de şedinţe cu cetăţenii organizată în cartierul „Micro II”, la Şcoala Generală nr. 8, problema romilor care nu renunţă la obiceiul furatului de capace pentru fier vechi a fost din nou ridicată.

Viceprimarul Mircea Irimie ne informează că nu mai puţin de 120 de capace de canal lipsesc în acest moment din Turda, la care se mai adaugă alte câteva sute cumpărate în ultimii ani pentru a le înlocui pe cele deja lipsă. Cu toate că Primăria, prin hotărâre de Consiliu Local, a reuşit să interzică achizitorilor de fier vechi să primească fier de la persoane fizice, nici această măsură pare să nu fie respectată.

Astfel că, pe viitor, se va recurge la achiziţionarea unor capace din material compozit, care nu vor mai putea fi în nici un mod valorificate. Inconvenientul însă în achiziţionarea acestor noi capace este că ele nu potrivesc ramelor existente şi vor trebui înlocuite cu totul, iar costurile acestei investiţii sunt foarte mari. „Peste un milion de euro ne costă în toată Turda să înlocuim aceste capace”, declară viceprimarul Mircea Irimie. Problema rămâne aşadar în atenţia autorităţilor locale, urmând a-şi găsi rezolvarea cel mai probabil în anii ce urmează.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: