marian morar
m install
nello construct

Medicul Florin Stamatian va deveni cetaţean de onoare al municipiului Turda

zamblau eugen
floris

Iniţiativa acestui proiect de hotărâre îi aparţinei consilierei PD-L Sas Morar Andreea, care îl popune pe domnul Stamatian Vasile Florin (foto) pentru acest titlu, având în vedere întreaga activitatea din domeniul medical, pedagogic şi publicistic. Potrivit legii, Consiliul Local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu.

 

Stamatian Vasile Florin, este născut la Turda în 17 mai 1952. Este căsătorit şi are un copil. Studiile gimnaziale şi liceale au fost făcute tot în oraşul natal, fiind absolvetul promoţiei 1971 al Liceului Mihai Viteazu din Turda. A urmat Institutul de Medicină şi Farmacie în perioada 1971-1977 la Cluj Napoca. Specializarea principală este: obstretică-ginecologie. Alte specializări au fost efectuate atât în ţară, la Timişoara, Bucureşti şi Cluj, cât şi în străinătate: Franţa. Belgia, Anglia, Croaţia şi Italia. Activitatea universitară este la fel de prolifică, în anii 1997-2000 a activat atât ca şi conferenţiar, cât şi ca profesor universitar la U.M.F “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca. Ca publicist, mai multe studii şi articole ştiinţifice au purtat semnătura lui, printre care amintim: Atlas de Ecografie –Obstretică, Diagnosticul Ecografic în Obstretică şi Ginecologie, Ultrasunetele în Medicină şi Biologie, Tratat de Obstretică etc.

 

Medicul Stamatian este fondator al Şcolii Române de Ecografie în Obstretică şi ginecologie, membru al primei echipe medicale ce a introdus screeningul ecografic în obstretică şi ginecologie în 1976.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: