fbpx

Scrie un comentariu

Consilierul PSD, Emil Molnar (foto), în calitatea sa de membru în comisia de vânzare a spaţiilor medicale, a adus câteva lămuriri în cadrul şedinţei extraordinare din luna decembrie. 

 

 

 

La ora actuală au fost depuse 57 de cereri pentru cumpărarea spaţiilor medicale, până în prezent încheindu-se contracte de vânzare - cumpărare cu 14 medici de familie. „Activitatea continuă, este posibil ca până la finele anului să mai vindem încă 4 spaţii, urmând ca restul să fie supuse unei evaluări în cursul anului 2010” explică Molnar.

 

Vanzarea cabinetelor catre medicii de familie a fost reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, act normativ ce a intrat în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 654/22.07.2005.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator