m install
petlinii
nello construct

Remus Filip: „Noi ne purtăm civilizat, chiar dacă suntem insultaţi!”

floris

Remus Filip, oficial al Companiei de Apă Arieş SA – sucursala Câmpia Turzii, ne-a transmis o adresă semnată de consilierul Iosif Şandor, în 5 mai, în care i se aduce la cunoştinţă, în scris, cele discutate verbal, la sediul Companiei, în 4 mai 2010.

Pe de altă parte, adresa este o dovadă a faptului că Iosif Şandor a fost prezent la sediul Companiei de Apă, deşi susţine că nu el se ocupă de societatea la care este asociat unic, administrator fiind fiul său.

 

Conţinutul adresei este următorul:

"În urma întâlnirii din data de 04.05.2010, care a avut loc la sediul Companiei de Apă Arieş – Sucursala Câmpia Turzii, str. Andrei Mureşanu nr. 20, în care s-au discutat problemele legate de situaţia firmei SC Prelter Prod SRL, vă rugăm ca până vineri 07.05.2010, să debranşaţi instalaţia interioară care alimentează firma SC Maria Conf SRL şi pe care aţi realizat-o fără acordul Companiei de Apă Arieş, să reglementaţi problema economică care vizează o restanţă din data de 01.01.2008, care include penalităţile aferente şi să încheiaţi contractul de furnizare a serviciului de apă şi canal. Luând în considerare buna credinţă a dumneavoastră, sperăm că până vineri, 07.05.2010, aceste probleme vor fi rezolvate".

 

Remus Filip a mai precizat că oficialii Companiei au făcut tot posibilul ca diferendul să fie rezolvat cu calm şi respect faţă de consumator. "Noi nu ne permitem să vorbim urât cu consumatorii, indiferent cine ar fi aceştia. Pe de altă parte, considerăm că este normal ca toţi consumatorii să fie trataţi egal, atunci când există probleme, chiar dacă este vorba de un consilier local, care chiar este coleg cu mine de comisie", a precizat Remus Filip.

 

Citeşte şi:

Miza răfuielii lui Şandor cu Compania de Apă, datoriile neachitate?!

Iosif Şandor: "N-am nici o datorie la Compania de Apă!"

Războiul Şandor – Compania de Apă, continuă: firma liberalului, acuzată de furt!"

Liberalul Iosif Şandor s-a conformat regulilor Companiei de Apă: şi-a recunoscut vina!

Iosif Şandor: "Le-am explicat dobitocilor că n-am nici o vină".

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: