fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

spital turda

În urmă cu puțin timp o persoană ar fi sărit de la etaj, la spitalul din Turda. Polițiștii sunt la fața locului. 

Din informațiile furnizate până acum de IPJ Cluj, Poliția a fost sesizată despre acest caz, cercetările sunt în plină desfășurare. Nu știm dacă este vorba despre un suicid sau un accident. După definitivarea anchetei se vor cunoaște mai multe amănunte! 

Știre în curs de actualizare.

UPDATE:

Contactat de TurdaNews, directorul spitalului Municipal Turda, medicul Ovidiu Stănilă, spune că este în desfășurare și o anchetă internă, a fost anunțată medicina legală, DSP Cluj și toate autoritățile cu competențe în domeniu în astfel de cazuri.

”Astăzi sau cel târziu mâine vom emite un comunicat de presă cu punctul nostru de vedere, legat de acest subiect”, a explicat Stănilă.

Din informațiile noastre este vorba despre un bărbat, pacient al spitalului din Turda în vârstă de peste 70 de ani, internat pe secția de Terapie Intensivă, care în urma impactului cu solul a decedat.

UPDATE 2:

„În cursul acestei zile, în jurul orei 06.00, Poliția municipiului Turda a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un pacient al Spitalului Municipal Turda ar fi decedat în urma căderii de la un etaj al instituției.

La fața locului s-a deplasat cu celeritate un echipaj al poliției, iar din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că în cursul nopții de 16/17 mai a.c., un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Mihai Viteazu, internat din data de 10 mai a.c. la secția de terapie intenisvă a unității medicale, ar fi părăsit secția în care se afla internat, iar ulterior a căzut de la etaj, decedând.

În cauză nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, trupul neînsuflețit al persoanei urmând a fi transportat în vederea efectuării necropsiei.

Totodată, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit evenimentul, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.” au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Citește și:

Citește reacția Spitalului Municipal Turda în urma incidentului din noaptea trecută

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate