fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

home page turda1 1030x494

CJSU Cluj a dat publicității măsurile care se aplică în Turda și Câmpia Turzii, pentru următoarele 14 zile, în contextul unor schimbări care au intervenit în regulile impuse de la nivel național. Majoritatea localităților din județ sunt în același scenariu al măsurilor, cu câteva excepții.

Atât Turda, cât și Câmpia Turzii, sunt încadrate la localități cu incidența sub 3 cazuri la mie (Turda - 1.46, Câmpia Turzii - 1.42), cum de altfel sunt majoritatea localităților din județ, cu 5 excepții, dintre care 2 localități sunt din zona noastră (sunt menționate mai jos).

În cazul acestor localități, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2021, următoarele măsuri:

🔹 a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

🔹 b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

🔹 c) se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior.

🔹 d) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

🔹 e) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

🔹 f) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

🔹 g) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

🔹 h) măsurile prevăzute la lit. d)-g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

🔹 i) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. h), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

🔹 j) nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;

🔹 k) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

🔹 l) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

🔹 m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Așa cum am menționat, în județ există și 5 localități cu o incidență peste 3 cazuri la mie, dintre care două sunt din zona Turzii: Ploscoș și Petreștii de Jos.

În cazul acestora, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2021, următoarele măsuri:

🔹a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

🔹 b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, respectiv organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

🔹c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;

🔹d) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități ;

🔹e) măsurile prevăzute la lit. c) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

🔹f) se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

🔹g) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

🔹h) nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;

🔹i) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

CJSU Cluj a anunțat și scenariile existente pentru cazurile în care incidența cazurilor este mai mare de 4 la mie, dar mai mică de 7,5 la mie sau în situația în care incidențe depășește 7,5 cazuri la mie.

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori Un singur caz: Sâncraiu), se dispun, începând cu data de 15.05.2021, următoarele măsuri:

🔹 se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;

🔹 se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00;

🔹 se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/ 1.000 de locuitori, se vor aplica următoarele măsuri:

🔹 se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00;

🔹 se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-18.00. Prin excepție, în intervalul orar 18.00-5.00;

🔹 se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate