fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

facebook 1621011732265 6799015992687719263

Constructorul care realizează sala de sport de nivel internațional de la Turda, societatea ACI Cluj, a ajuns la un grad de realizare a construcției de 26%, în doar câteva luni și devine tot mai clar că va termina execuția sălii cu mult înainte de termenul limită asumat prin contract.

Termenul limită este martie 2023, însă constructorul și-a asumat finalizarea până în martie 2022.

Singura problemă pare a fi doar ritmul decontării din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI), care a ajuns în acest moment la o execuție financiară de 11%.

Constructorul ar fi interesat să realizeze construcția cât mai repede, ca să nu fie afectat de modificarea prețurilor materiilor în timp, ceea ce i-ar putea aduce prejudicii economice odată cu realizarea obiectivului. Acest mesaj a fost transmis și liderului PNL, Ludovic Orban, care a fost prezent la Turda în cursul zilei de ieri.

"Materialele de construcții s-au scumpit, polietilena, cu 70% și PVC, dar și metalul cu 30% mai ales, în condițiile în care producția s-a redus, iar cererea este în creștere. De asemenea, a crescut și foarte mult și prețul barilului de petrol. Aceste lucruri nu sunt nici în avantajul executantului, care intră în pierdere sau în faliment, nici al beneficiarului, care nu își mai finalizează obiectivul.

Pentru că acum au început să se semneze contractele de infrastructură pe fonduri europene la alimentări cu apă sau utilități, aceste creșteri vor trebui reglementate în contracte. Sunt costuri care creează o presiune uriașă asupra constructorilor.

Dacă aceste contracte nu vor fi gestionate corespunzător, firmele de construcții și instalații vor intra în faliment, așa cum s-a mai întâmplat atunci când barilul a crescut foarte mult. Să sperăm că nu durează foarte mult criza determinată de pandemie, iar piața își va reveni și că vor mai scădea prețurile materialelor la nivel internațional", au avertizat reprezentanții companiei ACI Cluj.

Practic, factorii responsabili și cei de la CNI ar trebui să găsească soluții pentru o decontare mai rapidă a lucrărilor executate, iar constructorul să fie stimulat să realizeze obiectivul înainte de termenul asumat. Pentru că, nu acesta este scopul?! Respectiv realizarea unor obiective într-un termen cât mai scurt?! Mai ales că există constructori serioși, cum este și cazul ACI Cluj, care au capacitatea organizatorică să realizeze acest lucru!

Noua sală de sport de nivel internațional de la Turda va avea o capacitate de 3.300 de locuri. 

Valoarea contractului este de 65.438.975,52 LEI, iar finanțarea va fi susținută de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Clădirea va beneficia de mai multe funcțiuni, precum bazin de înot de relaxare, vestiare grupate pe sexe, cu dușuri și grupuri sanitare aferente pentru sportivi, antrenori, arbitri, oficiali, sală de forță, saună, cabinete medicale și antidoping, camere pentru recuperare sportivi (masaj și fizioterapie), sală VIP, sală pentru conferințe presă etc.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate