fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

tanar din turda batut

Alex, un tânăr de 23 de ani din Turda, s-a prezentat la IML Cluj, în cursul zilei de marți, pentru a obține un certificat medico-constatator, în urma unei bătăi pe care susține că a primit-o de la niște foști colegi de școală, băieți cu bani, care au venit de peste hotare în vacanță.

Alex s-a întâlnit cu ei în cursul zilei de sâmbătă și aceștia l-au luat la o cabană din Ocolișel, unde i-au plătit niște beri, iar apoi s-au întors spre casă.

„Sâmbătă, trei foşti colegi de-ai mei de clasă m-au luat cu ei, pe şoseaua care duce spre Câmpeni, până la Ocoliş, primul sat din jdeţul Alba şi m-au dus la restaurantul lui Călin, un celebru bucătar, vedetă a emisiunilor televizate... Acolo am băut, cu moderaţie – doar trei beri – deşi foştii colegi doreau să-mi plătească mai multe. Am fost precaut, pentru că în urmă cu doi ani am încasat o bătaie, tot de la ei, pe care mi-au dat-o numai aşa, din distracţie. Plus că şi acum tot şuşoteau între ei, ca şi cum ar fi vrut să-mi pregătească ceva, însă nu credeam că se va ajunge unde s-a ajuns.”, a povestit tânărul turdean reporterului BZC.ro, care se afla la IML.

Însă, pe drumul de întoarcere s-a produs bătaia, după ce unul dintre foștii lui colegi a tot căutat să-l tachineze, iar Alex i-a spus că nu-l bagă în seamă.

„Atunci, i-a sărit ţandăra şi i-a urlat proprietarului maşinii să oprească. Apoi m-a dat jos şi a început bătaia, cu un cot în gură. Iar şoferul, împreună cu al treilea coleg au sărit şi ei pe mine...şi mi-au dat. Aşa am căpătat, rapid, o lovitură de rozetă în moalele capului şi apoi alţi pumni, nenumăraţi, dar şi picioare – asta când mă aflam deja „la somn”. Într-un final, după ce s-au descărcat bine, m-au urcat înapoi în maşină şi m-au dus acasă. Primul lucru pe care l-am făcut, când am ajuns la Turda, a fost să mă prezint la poliţie, iar poliţiştii m-au trimis la I.M.L. Cluj, ca să-mi scot certificat medico-legal, după care să mă întorc la ei...”, a mai povestit tânărul bătut, citat de aceeași sursă.

Cei de la IML Cluj i-au dat 3 zile de îngrijiri medicale, însă având în vedere loviturile de la cap, i-au recomandat să meargă să facă și un consult la un computer tomograf, ca să nu riște unele complicații.

Dosarul privind agresiunea este în cercetarea polițiștilor turdeni. Chiar dacă este sărac și a avut multe probleme în viață, Alex speră să i se facă dreptate în acest caz.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate