fbpx

Diagnosis desktop

Diagnosis mobile

Untitled design High Quality 17

Untitled design High Quality 17

Untitled design High Quality 15

Untitled design High Quality 15

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

bataie CT macelarie

Două femei, dar și un copil în vârstă de doar 2 anișori, au avut parte de o experiență teribilă, sâmbătă dimineața, într-o măcelărie din centrul orașului Câmpia Turzii.

Totul ar fi pornit de la o dispută verbală. Femeile i-au atras atenția unui individ să stea la rând și să nu se bage în față, în acel moment a izbucnit scandalul care a degenerat.

După ce şi-a procurat carnea, bărbatul i-a ars un pumn serios în cap, uneia dintre ele, iar celeilalte i-a rupt nasul. Aceasta a căzut, cu copilul în braţe, ambii dând cu capul de vitrină. A fost un miracol că sticla nu s-a spart, altminteri putea avea loc o adevărată tragedie!

Potrivit BZC, femeile au 46, respectiv 32 de ani, ambele s-au prezentat la IML Cluj pentru obținerea certificatului medico-legal. 

Cea tânără, Eugenia, trăieşte împreună cu familia de aproape 16 ani, în Marea Britanie, iar sora ei, Elisabeta, este pensionară de boală, acasă, la Câmpia Turzii. 

Victimele agresiunii mărturisesc că, în ciuda rugăminţilor fierbinţi, personalul măcelăriei a refuzat – probabil de teamă - să anunţe poliţia. Au făcut-o ele, cu un mare efort, astfel că la faţa locului şi-a făcut apariţia, rapid, un echipaj. În continuare, victimele s-au deplasat la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, unde medicii le-au acordat primul ajutor, indicându-le totodată să se prezinte la I.M.L.Cluj, pentru a obţine certificate medico-legale.

Vă daţi seama, de 16 ani stăm în Marea Britanie şi gestul omului m-a luat pe nepregătite, aşa că l-am ironizat puţin, fără să-mi închipui, însă, ce va urma. Şi, în timp ce mă uitam la marfă şi mă pregăteam să-i spun vânzătoarei ce fel de carne să-mi ofere, numa` o văd pe soră-mea, grămadă, la pământ. Individul îi dăduse un pumn, pe la spate, în moalele capului, şi o lăsase lată. Tocmai pe ea, biata, care suferă de un handicap sever! Apoi, când să-i cer, insului respectiv, socoteală pentru gestul lui, acesta – după ce m-a înjurat, pomenindu-mi toate rudele - nici una, nici două, mi-a ars şi mie un pumn. Însă în figură! Atât de puternic, încât mi-a fisurat piramida nazală, determinându-mă să mă prăbuşesc, cu fetiţa în braţe, direct peste vitrină, sub ochii fiului meu, Kevin, care înlemnise. Mare minune că nu s-a spart vitrina, altminteri se ptrecea cu noi o tragedie!”   explică Eugenia.

Ambele femei vor avea nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale și spun că vor depune plângere la poliție pentru tragarea la răspundere a agresorului.

Mai multe detalii aici: https://www.bzc.ro/exclusiv-c-mpia-turzii-dou-femei-i-un-copil-de-doi-ani-b-tu-i-ntr-o-m-cel-rie-82491

 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate