marian morar
m install
nello construct

Taximetriștii turdeni nemulțumiți de schimbarea aparatelor electronice de taxat

zamblau eugen

Mai mulți taximetriști sesizează faptul că au fost puși la o cheltuială suplimentară odată cu schimbarea aparatelor de taxat, care includ acum și opțiunea de plată cu cardul.

Măsura vine ca urmare a deciziei ANAF, care încearcă o revoluție în domeniul fiscalizării veniturilor încasate.

„Am plătit între 1.600 și 1.800 lei mai cumpărăm și POS-ul, nu ne scoatem acești bani nici în jumătate de an…dar astea sunt reglementările. La Turda sunt distanțe scurte nu e ca la Cluj, iar clienții plătesc direct cu bani gheață, până acum nici măcar unul nu a zis că vrea să plătească cu cardul” spune un taximetrist.

Pe lângă comercianţii care au operaţiuni cu numerar, şi pentru taximetrişti există obligativitatea legală de a deţine case de marcat cu jurnal electronic, conform unor reglementări în materie fiscală.

Până acum încasările realizate cu aparatele de marcat nu se puteau urmări de către ANAF decât în baza declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili şi cu ocazia inspecţiilor fiscale efectuate.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2