În cursul anului 2020, s-a înregistrat o scădere de 16,06 % a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Potrivit IPJ Cluj, distribuţia infracţiunilor sesizate, pe categorii de infracţiuni, a înregistrat următoarea dinamică: 62,56% sunt infracţiuni judiciare, 8,58% sunt infracţiuni economico-financiare; 28,58% sunt infracţiuni de altă natură.
Totodată, analiza situaţiei operative a anului 2020 a evidenţiat o scădere de aproximativ 10,02% a infracţiunilor contra patrimoniului, faţă de anul anterior, urmare a scăderii infracţiunilor de furt.
Un trend descendent s-a înregistrat şi în cazul infracţiunilor stradale, fiind sesizate cu aproximativ 39% mai puţine infracţiuni de furt faţă de anul anterior, fiind realizate obiectivele prioritare, de a preveni şi combate criminalitatea stradală, prin apropierea de comunitate şi pregătirea antiinfracţională a acesteia.
Din analiza datelor statistice rezultă faptul că activităţile de investigare a criminalităţii au condus la soluţionarea unui număr de 14.181 dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 559 de persoane bănuite.
În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, la structura de profil au fost sesizate 1197 de infracţiuni. Pe parcursul anului au fost cercetate în calitate de suspect 271 persoane, iar față de cinci persoane au fost dispuse măsuri preventive.
S-au efectuat cercetări într-un număr de 436 de dosare penale de evaziune fiscală, fiind recuperat prejudiciul de 13.864.110 de lei. Totodată, din domeniul evaziunii fiscale au fost soluționate 7 dosare penale complexe.