fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

preot vaccin

Bogdan Chiorean este probabil primul preot din Cluj care s-a vaccinat anti-COVID. El a povestit de ce a făcut acest pas.

Acesta a relatat pe facebook de ce a ales să se vaccineze încurajând și pe alții să o facă .

Cred că-s primul preot vaccinat din Cluj.

Nu, n-am furat startul, deși cu greu înțeleg nemulțumirea celor care pe de o parte nu se vaccinează, iar pe de alta, stau să contabilizeze care în ce etapă intră. Slăbiciuni sufletești.

M-am vaccinat pentru că slujesc într-un spital.

Unii se vaccinează. De frică. Alții nu se vaccinează. Dintr-o altă frică. Am trecut prin boală, probabil am anticorpi. Nu știu câți și nici cât timp rămân la un nivel protectiv. Și nici nu mă interesează. Pentru că am tăria morală să recunosc faptul că dispun de o cunoaștere limitată și prețuiesc oamenii care se străduiesc să ne fie bine.

La centrul de vaccinare, până am completat consimțământul informat și am așteptat la rând, m-am rugat Sfinților Doctori care-au înțeles că îl poți sluji pe Dumnezeu ajutându-i pe cei bolnavi. Și că El va primi ca pentru Sine dragostea ta.

M-am vaccinat mai ales în memoria celor peste 500 de persoane care au decedat la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” în 2020. Nu singuri, dar fără cei dragi alături. 

Cu ei, nu mai avem o altă șansă de a le arăta prețuire. Pe ei i-am ratat. Anul trecut nu au fost soluții, dar dacă o mai pățim și-n viitor, e de neiertat.

În drum spre casă, am zis o rugăciune pentru cei adormiți:

 Emil Palade, dimpreună cu ribozomii lui – care au făcut posibil acest vaccin

– Ioan Cantacuzino, alături de școala lui de imunologie românească, un erudit în campaniile antiepidemice

– Victor Babeș, cu școala lui de microbiologie, care ne-a făcut să pricepem rolul bacteriilor și al virusurilor în patologia infecțioasă

– Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, care deși n-are treabă cu vaccinurile, am siguranța că prin prisma atâtor destine salvate stă acum alături de ceilalți amintiți, în bucuria comuniunii Lui Dumnezeu și cercetând – în veșnicie – măreția tainelor Lui.

Grija față de trup e o datorie creștinească.

Ne lepădăm de Hristos prin mândrie, prin invidie, prin neascultare, prin părerea-de-sine, prin răutățile de zi-cu-zi. Dar nu printr-un vaccin”, a transmis Bogdan Chiorean pe pagina personală de Facebook.

Bogdan Chiorean este preot și medic. Bogdan este coordonatorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca, unul dintre spitalele construite și sprijinite de Biserica Ortodoxă, mai exact de Arhiepiscopia Clujului. A asistat gratuit și în condiții excepționale peste 4000 de pacienți, din 35 de județe ale țării. 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate