fbpx

 
 
Scrie un comentariu

episcop greco catolic cluj

Preasfinția Sa Florentin CRIHĂLMEANU, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, s-a stins subit din viață la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.


În ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu Covid-19 și se apropia de sfârșitul perioadei de carantinare, s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie. 


Pe 12 ianuarie a fost chemată ambulanța, dar medicii nu au reușit să îl salveze. La ora 15:20 a fost constatat decesul.


„Preoții, persoanele consacrate și toți credincioșii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla resimt această plecare ca pe o imensă pierdere, dar cu credință în Mântuitorul Isus Hristos Cel Înviat se unesc în rugăciune pentru sufletul harnicului, blândului și smeritului lor Ierarh. Această încercare dureroasă, trăită în lumina credinței și a Învierii, nădăjduim să aducă unitate și pace în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, care i-au primit îndrumarea spirituală, l-au admirat și stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos și a Bisericii Sale”, a transmis Episcopia de Cluj-Gherla.


PS Florentin Crihălmeanu s-a născut în 17 septembrie 1959, la Iași. A urmat școala primară în Turda, apoi a urmat cursurile Institutului Politehnic din Cluj. În 1984, a absolvit Facultatea de Mecanică. Din 1986, a urmat cursuri clandestine de teologie greco-catolică.

A fost hirotonit preot în 1990, de către episcopul George Guțiu. În perioada 1990-1994, a studiat la Universitatea Pontificală Urbariană din Roma, iar la revenirea în țară a fost numit profesor la Institutul Teologic Greco-Catolic din Cluj. În 1997, a fost hirotonit episcop de către Papa Ioan-Paul al II-lea, fiind în acel moment cel mai tânăr episcop catolic din lume.

La început, a activat ca episcop auxiliar de Cluj-Gherla, iar din 2002 a devenit episcop eparhial.


Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate