fbpx

 
 
Scrie un comentariu

sanitas 1 e1610444838738

Prima lună din 2021 a început cu mai multe proteste cauzate de deciziile Statului cu privire la salariați. După Sindicatul Europol, Sindicatul Județean Sanitas Cluj organizează proteste și iau măsuri pentru a atrage atenția Guvernului. 

Sindicaliștii de la Sanitas cer Guvernului să respecte legea şi să acorde salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială.

”Refuzul reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Național al Federației SANITAS,  reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea mai multor revendicări”, declară liderii Sanitas Cluj pentru Cluj24.ro

Sindicaliștii de la Sanitas vor picheta marți Prefectura Cluj în semn de protest față de refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială.

”Refuzul reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Național al Federației SANITAS,  reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea mai multor revendicări”, ne-au spus liderii Sanitas Cluj.

Astăzi la ora 12, aproximativ 50 de persoane, purtând veste albe care indică apartenența la Sindicatul Sanitas au protestat în fața Prefecturii Cluj. Participanții poartă mască și au fost îndemnați să respecte distanțarea socială.

Protestatarii sunt furioși pe noul Guvern pentru decizia de a îngheța salariile, în special pe timp de pandemie. „România este singura țară din UE care în timp de pandemie recurge la această măsură, care ciuntește efectiv veniturile salariale de care ar fi trebuit să beneficiem în mod legal. Condițiile de lucru sunt sub un stres de care nu ne-am mai izbit până acum, cu o încărcătură fizică și psihică ieșită din comun. Sunt persoane din sistemul medical care au clacat pur și simplu”, au spus cei prezenți la protest.

Ce revendicări are Sanitas

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.

Ce acțiuni întreprind sindicaliștii din sănătate

Acţiunile organizate la nivel naţional de Federaţia SANITAS în perioada următoare sunt:

a. Lansarea unei petiţii on-line pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate si Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;

b. Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia O.U.G. nr. 226/2020.

c. Redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care să atragem atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.

d. Informarea organizaţiilor sindicale internaţionale la care suntem afiliaţi despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor noştri de sindicat din partea acestora.

e. Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi judeţene în data de 12 ianuarie 2021.

f. Pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat, conform ziarului Cluj24.

Sursa: Cluj24.ro

 

 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate