În urmă cu o oră o autoutilitară s-a răsturnat la Tureni. Din primele informații nu sunt persoane încarcerate.
Mai mulți șoferi au sesizat că în zonă drumul este alunecos, mai multe incidente de acest fel s-au petrecut în județ din cauza faptului că drumul a fost insuficient curățat, mașinile au derapat și au ajuns în șanț.
În cazul accidentului de la Tureni, în momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, conducătorul auto era ieșit din autoutilitară, acesta a fost consultat de către echipajul medical dar nu a necesitat transportul la spital.
Potrivit IPJ Cluj, conducătorul auto era singur în mașină în momentul impactului, acesta nu a suferit leziuni grave și nu a fost transportat la spital. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliția rutieră recomandă atenție în trafic, în această perioadă vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, sub formă de ninsori și lapoviță.
„Vă sfătuim să circulați permanent cu o viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere, să adoptați o manieră preventivă în trafic și să dotați autovehiculele corespunzător acestui sezon! Știm că ”toate drumurile duc la Cluj”, dar nu uitați să le străbateți atenți și în siguranță!”, avertizează Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.
Arhivă/foto.