fbpx
Scrie un comentariu

vaccin covid19

A patra tranșă de vaccinuri anti-COVID a ajuns în această dimineață în România. Este vorba despre încă 150.000 de doze, care au fost aduse cu un avion pe Aeroportul Otopeni. De aici, dozele au fost distribuite centrelor de stocare din țară, inclusiv centrului din Cluj.

„În această dimineață a ajuns pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca un nou transport cu 21.450 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2 pentru regiunea Nord-Vest. Depozitarea și distribuirea dozelor de vaccin se va efectua în conformitate cu strategia națională de combatere COVID-19, la centrul regional de stocare – Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca”, a transmis prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean. 

Până acum, în județul Cluj au fost vaccinate peste 7.000 de persoane. 

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat utilizarea celui de-al doilea vaccin împotriva noului coronavirus în statele membre, la recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente.

Este vorba despre vaccinul produs de compania americană Moderna, care este mai ușor de utilizat în condițiile în care nu trebuie transportat la temperaturi atât de scăzute ca cel produs de Pfizer.

 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator