fbpx

 
 
Scrie un comentariu

ninsori si ploi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă în țară începând de joi, 7 ianuarie, ora 10:00 până sâmbătă, 9 ianuarie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat temporar vor fi precipitații, în cursul zilei de joi (7 ianuarie), local în nord, centru și nord-est, iar din a doua parte a nopții de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15 … 25 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în cursul zilei de vineri (8 ianuarie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania și Moldova, unde se va depune strat de zăpadă.

La munte, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.

Vântul va avea intensificări în zonele montane, în special la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 60 … 80 km/h, spulberând zăpada, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40 … 50 km/h.

„În următoarele zile și pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariție a intervalelor cu precipitații va fi ridicată, concomitent cu pătrunderea și instalarea unei mase de aer rece” transmit cei de la ANM.

 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate