fbpx

 
 
Scrie un comentariu

bani 1

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vorbește despre creșterea alocațiilor și a pensiilor odată cu debutul lui 2021. „Alocaţiile copiilor vor creşte cu 20% la începutul anului viitor şi cu acelaşi procent la jumătatea anului, iar pensiile vor fi majorate, dar nu cu 40%," menționează aceasta.

 "Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creşterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creştere care să acopere 100% rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut pe economie. Acest lucru constituie baza de plecare în discuţiile cu ceilalţi parteneri, pentru că suntem într-o coaliţie în acest moment şi deciziile le luăm împreună” declară Violeta Alexandru.

În privinţa alocaţiilor copiilor, ministrul Muncii reaminteşte de creşterea etapizată, „pentru a putea face faţă bugetul acestei solicitări de dublare a alocaţiilor”, iar despre acest subiect a vorbit și Ludovic Orban în luna noiembrie când a confirmat planul de creștere treptată a alocațiilor.

„Va fi o creştere la începutul anului viitor, a doua creştere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor şi ultimele două, peste doi ani. Prin urmare, poziţia PNL este foarte clară, de creştere atât a pensiilor, cât şi a alocaţiilor, cu o abordare echilibrată şi bazată pe situaţia economică existentă, în sensul de creştere a numărului de salariaţi, pentru că de pe urma muncii lor şi a contribuţiilor pe care le plătesc aceşti oameni care muncesc, putem acoperi toate aceste obligaţii, pe care le privim cu toată responsabilitatea. Suntem într-o guvernare de coaliţie, aceste decizii se vor lua împreună cu ceilalţi parteneri”, adaugă Ministrul Muncii.

Sursa: Ziua de Cluj

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate